Ultima Postare

Vestea săptămânii pentru dinamoviști: Dinamo si zborul către o noua victorie

  Sursa foto: Sport Pictures Dinamo obține o prelungire crucială în "cursa contra cronometru" spre ieșirea din faliment, asigurându-și șansele de a debuta în competițiile continentale în sezonul viitor. "Roș-albii" au câștigat un important joc tactic în instanță. Dinamo a obținut un avantaj crucial în lupta pentru supraviețuire. Echipa își extinde acum gama de opțiuni pentru a se pregăti pentru o perioadă de joc mai lungă. Dinamo a obținut un avantaj semnificativ în jocul contra cronometru. Aceasta este o strategie importantă pentru a evita o "definitivă descalificare" din competițiile majore. "Săptămâna câștigată" este crucială pentru a obține resursele necesare. Asemănător unui antrenor care își restructurează echipa pentru a maximiza performanțele în sezonul viitor. A doua repriză: "astfel încât dinamovistii sa aibă suficient timp ...

Post Top Ad






Anghelache îi sugerează lui Badea să facă "un gest de generozitate" în privinţa stadionului Dinamo

[starttext]













Continuă scandalul privind construcția unui nou stadion în Ștefan cel Mare. Ministerul de Interne nu a ajuns la o înțelegere cu ACS FC Dinamo Bucureşti, societatea lui Nicolae Badea, pentru a se putea preda actele la Compania Națională de Investiții și i-a dat un ultimatum fostului președinte al CA Dinamo.

Constantin Anghelache a explicat situația stadionului Dinamo și a povestit cum a ajuns o parte din acesta în administrarea lui Badea.

”Problema trebuia să fie foarte simplă. Să o luăm pe structură. Statul e proprietarul parcului sportiv Dinamo, nu doar al stadionului. Ministerul de Interne îl are în administrare şi acesta l-a dat în administrare, la rândul său, clubului CS Dinamo, și nu echipei de fotbal. CS Dinamo a încheiat un contract cu FC Dinamo în 2003. Tot atunci, domnul premier a emis o hotărâre de guvern prin care a dat în administrare câteva porțiuni de pe acolo clubului FC Dinamo, care a intrat în insolvență.

Atunci acesta și-a schimbat denumirea în FC Dinamo 1948 SA, preluând o parte din procente și din FC Dinamo ăla, ca să respecte procedurile legale. Între timp, acel FC Dinamo este și acum în insolvență, nu a intrat încă în faliment, dar Dinamo a solicitat în nenumărate rânduri să aibă o relație directă cu CS, nu printr-o echipă care se află în insolvență. Nu s-a realizat această chestiune, s-a tot tergiversat. Doamna ministru a solicitat un control la club, la CS, și cu asta am pus punct, iată că pe acolo se pot încurca lucrurile”, a declarat Constantin Anghelache la Digi Sport Matinal.

Clubul lui Ionuț Negoiță a anunțat că nu va mai juca pe Dinamo, dacă stadionul nu se va moderniza.

Anghelache face apel la Nicolae Badea și consideră că acesta ar trebui să renunțe la orice pretenție pentru ca stadionul să se poată face.

”Apar niște elemente care încurcă și nu descurcă. Îl înțeleg pe Nicu Badea, dar trebuie să te gândești la ceva, dacă acel stadion se demolează mai are cineva dreptul proprietății pe ceva? Dacă se face o nouă proprietate, terenul este singurul care rămâne, eu nu știu de unde sunt aceste pretenții ca mie să mi se dea, ce să ți se dea? Dacă se demolează. Un gest de generozitate, când ești dinamovist, ar fi să zici: ”Domne, nicio problemă, totul este clar, asta este, mergem înainte”, a mai spus Anghelache.

Anghelache este însă încrezător că în cele din urmă se va face un nou stadion în Ștefan cel Mare și consideră că Ministerul ar trebui să ia decizia și să aprobe construcția noii arene.

”Eu cred că Ministerul de Interne, care este administratorul primar, să zică ”Am decis, să se facă și am terminat discuția, și ne judecăm după cu ceilalți”. Eu cred că în ceasul al 12-lea se va găsi soluția și se va face. Ar fi păcat pentru fotbalul românesc, pentru București și pentru echipa Dinamo să nu se facă acel stadion acolo”, susține Anghelache.

Fostul preşedinte al Consilulului de Administraţie al clubului Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, pe 10 mai, la Digi Sport, că a ajuns la o înţelegere cu Clubul Sportiv Dinamo astfel încât stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare să poată fi reconstruit în vederea Euro 2020. Omul de afaceri susţinea că a acceptat propunerea Clubului Sportiv, dar ulterior lucrurile au luat o altă turnură.



sursa: www.digisport.ro
[endtext]

Comentarii