Ultima Postare

Vestea săptămânii pentru dinamoviști: Dinamo si zborul către o noua victorie

  Sursa foto: Sport Pictures Dinamo obține o prelungire crucială în "cursa contra cronometru" spre ieșirea din faliment, asigurându-și șansele de a debuta în competițiile continentale în sezonul viitor. "Roș-albii" au câștigat un important joc tactic în instanță. Dinamo a obținut un avantaj crucial în lupta pentru supraviețuire. Echipa își extinde acum gama de opțiuni pentru a se pregăti pentru o perioadă de joc mai lungă. Dinamo a obținut un avantaj semnificativ în jocul contra cronometru. Aceasta este o strategie importantă pentru a evita o "definitivă descalificare" din competițiile majore. "Săptămâna câștigată" este crucială pentru a obține resursele necesare. Asemănător unui antrenor care își restructurează echipa pentru a maximiza performanțele în sezonul viitor. A doua repriză: "astfel încât dinamovistii sa aibă suficient timp ...

Post Top Ad






Pică și planul B pentru noua arenă a lui Dinamo: ''Ca să facem stadion, trebuie întâi să construim velodrom”











Situația stadionului Dinamo rămâne în continuare în ceață. Noua arenă nu se poate construi nici pe „Velodrom”, nici pe amplasamentul actualei arene. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al „câinilor”, a vorbit despre situația ingrată în care se află suflarea dinamovistă.




„Eu sunt sceptic, a trecut atâta timp și nu s-a remediat nicio problemă între părțile implicate în soluționarea cazului. E clar că lucrurile s-au blocat undeva. Am înțeles că trebuie construit un nou velodrom pentru a putea fi dărâmat actualul.

După părerea mea, noul stadion ar trebui să se construiască pe amplasamentul actualui stadion”, a spus Ionel Dănciulescu, la TV Digi Sport.

Legenda stelistă Gabi Balint s-a implicat în dialog și l-a tachinat pe Dănciulescu:„E singurul loc în care a mai rămas istoria, chiar mă uitam pe imagini. Puteți să transformați stadionul în muzeu”.

CICLIȘTII SE OPUN
Există oponenți declarați ai construcției unui stadion pe velodrom. Mai exact cicliștii, care au transmis verbal că nu vor fi de acord cu uriașul șantier lângă bătătura lor. „Am vorbit cu foşti ciclişti care au făcut performanţă la nivel naţional şi internaţional. Ei se antrenează acolo şi vom acţiona imediat ce va exista o hotărâre a Guvernului privind demolarea velodromului şi construcţia noului stadion.

Înainte de a pune la pământ o bază sportivă de patrimoniu, ai obligaţia legală să vii cu un proiect realizat prin care să demonstrezi construcţia altei baze sportive, în cazul nostru un alt velodrom. Nu e vorba de asigurări, trebuie ridicat un alt velodrom şi atunci poate fi demolat cel existent, singurul din ţară”, a explicat recent Adrian Cuculis, avocatul cicliștilor.






sursa: www.gsp.ro

Comentarii