Ultima Postare

Vestea săptămânii pentru dinamoviști: Dinamo si zborul către o noua victorie

  Sursa foto: Sport Pictures Dinamo obține o prelungire crucială în "cursa contra cronometru" spre ieșirea din faliment, asigurându-și șansele de a debuta în competițiile continentale în sezonul viitor. "Roș-albii" au câștigat un important joc tactic în instanță. Dinamo a obținut un avantaj crucial în lupta pentru supraviețuire. Echipa își extinde acum gama de opțiuni pentru a se pregăti pentru o perioadă de joc mai lungă. Dinamo a obținut un avantaj semnificativ în jocul contra cronometru. Aceasta este o strategie importantă pentru a evita o "definitivă descalificare" din competițiile majore. "Săptămâna câștigată" este crucială pentru a obține resursele necesare. Asemănător unui antrenor care își restructurează echipa pentru a maximiza performanțele în sezonul viitor. A doua repriză: "astfel încât dinamovistii sa aibă suficient timp ...

Post Top Ad






Luptă dură pentru Diego Fabbrini. Dinamo are un contracandidat serios în readucerea jucătorului în România









Dinamo este în pole position pentru readucerea lui Diego Fabbrini în România, dar până nu semnează cu echipa antrenată de Dusan Uhrin, FC Botoşani crede că-l poate convinge să revină mai degrabă în Moldova.

Înainte de finalul sezonului, Fabbrini a negociat cu Dinamo, dar salariul propus a fost unul considerat prea mic. Mircea Rednic, antrenor al "câinilor" la vremea respectivă, l-a acuzat pe italian că s-a folosit de contractul propus de Dinamo, 7.500 euro pe lună, pentru a obţine bani mai mulţi din altă parte. Chiar şi în Bulgaria a discutat cu Levski Sofia şi până la urmă a semnat cu CSKA Sofia pentru un salariu de 14.000 de euro pe lună, timp de trei ani.

Valeriu Iftime l-ar primi cu braţele deschise pe Fabbrini la Botoşani
"Lui Fabbrini i-a plăcut foarte mult la noi. Cu mine n-a vorbit, dar a ţinut legătura cu Marius, cu Croitoru. Ştiu că nu se simţea foarte bine acolo. O să discut cu Marius şi o să vedem ce facem. Cred că oricine şi-ar dori un jucător cum e Fabbrini", a declarat Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoşani pentru Digi Sport.

Decisivă pentru alegerea echipei la care cei de la CSKA să-l împrumute va fi soţia lui Diego Fabbrini, care ar prefera să dea Botoşaniul pe Bucureşti.

Cum a ajuns Diego Fabbrini de la FC Botoşani la CSKA Sofia
La începutul lunii septembrie 2018, Diego Fabbrini a venit liber de contract la FC Botoșani de la echipa de liga secundă din Anglia, Birmingham, după ce fusese împrumutat la Oviedo, în Spania. Acordul dintre fotbalistul italian și gruparea moldavă a expirat la finalul sezonului trecut, iar despărţirea a fost făcută în condiţii amiabile. Dat ca sigur atunci la Dinamo, Fabbrini a ales în cele din urmă CSKA Sofia.

Datorită relaţiei pe care jucătorul o are cu antrenorul Marius Croitoru şi cu patronul Valeriu Iftime, cei de la Botoşani speră să-l poată deturna pe fotbalist din drumul spre Dinamo şi să accepte o revenire în Moldova.

30 de meciuri, 5 goluri și 4 pase de gol are Fabbrini pentru Botoșani, în sezonul trecut, în toate competițiile
1 milion de euro este cota de piață a lui Fabbrini, conform transfermarkt.com
29 de ani are Fabbrini



sursa: www.digisport.ro

Comentarii