Ultima Postare

Vestea săptămânii pentru dinamoviști: Dinamo si zborul către o noua victorie

  Sursa foto: Sport Pictures Dinamo obține o prelungire crucială în "cursa contra cronometru" spre ieșirea din faliment, asigurându-și șansele de a debuta în competițiile continentale în sezonul viitor. "Roș-albii" au câștigat un important joc tactic în instanță. Dinamo a obținut un avantaj crucial în lupta pentru supraviețuire. Echipa își extinde acum gama de opțiuni pentru a se pregăti pentru o perioadă de joc mai lungă. Dinamo a obținut un avantaj semnificativ în jocul contra cronometru. Aceasta este o strategie importantă pentru a evita o "definitivă descalificare" din competițiile majore. "Săptămâna câștigată" este crucială pentru a obține resursele necesare. Asemănător unui antrenor care își restructurează echipa pentru a maximiza performanțele în sezonul viitor. A doua repriză: "astfel încât dinamovistii sa aibă suficient timp ...

Post Top Ad






Dănuț Lupu: ”Cea mai bună variantă este să rămână Neagoe!”










Dănuț Lupu consideră că Eugen Neagoe este cel mai potrivit să redreseze corabia, dar spune că antrenorul și președintele dinamovist sunt principalii vinovați pentru transferurile din vară.




Dănuț Lupu, 52 de ani, consideră că demiterea lui Mircea Rednic a fost o greșeală și spune că jucătorii luați de cupul Prunea-Neagoe sunt mai slabi decât fotbaliștii pe care îi adusese "Puriul" în Ștefan cel Mare.

- Domnule Lupu, poate ajunge Dinamo mai jos decât este acum?
- (râde zgomotos) Hai că asta e chiar bună! Unde, Doamne iartă-mă!, să te duci mai jos de atât?

- Eugen Neagoe este la un pas de reziliere după probleme suferite la inimă...
- Să știți că eu am o părere bună despre Neagoe ca antrenor, dar nu înțeleg ceva...

- Ce anume?
- În momentul în care a văzut că fanii nu îl vor, de ce nu a plecat? Nu cred că e un antrenor care are nevoie de bani. Trebuia să plece când a văzut că are pe cap două, trei mii de nebuni care nu îl doresc. De ce să mai stai în situația asta?

"UN STRĂIN NU POATE FI CĂPITAN LA DINAMO!"
- Cum vi se par jucătorii aduși în această vară?
- Jucătorii... aici trebuie să răspundă Prunea. Nu l-am înțeles nici pe el. L-a atacat pe omul ăla, Rednic, cu toate că știți foarte bine că eu nu sunt fan Rednic, dar îl atacă în contextul în care a adus fotbaliști mai "morți" decât a adus el. Dar na, dacă Prunea crede că sunt jucători de Dinamo, atunci e OK. De asta are și rezultatele pe care le are. Îi transmit și eu un mesaj prietenului meu Prunea: cu străini nu poți să ai spiritul lui Dinamo! Eu puneam un copil d-ăla căpitan, nu pe un străin. Ce vorbește un străin cu arbitrii și chiar cu colegii lui?

- Totuși, au adus și jucători cu cotă bună în Liga 1. Filip Mrzljak era căpitan la Astra și l-au adus pe un salariu bun de 13.000 de euro pe lună. S-au făcut niște eforturi.
- E o problemă dacă Prunea consideră că Mrzljak merită 13.000 de euro. Eu ce să mai spun? Pot să spun ceva? În situația asta, lui Nistor cât trebuie să-i dai?

- Nistor are același salariu.
- Păi, asta zic! Dacă lui Mrzljak i-ai dat atât, lui Dan cât ar trebui să-i dai având în vedere că ăsta înseamnă 40% din jocul lui Dinamo?

"PRUNEA S-A BĂTUT CU PUMNUL ÎN PIEPT!"
- Deci ne putem aștepta că odată cu revenirea lui Nistor, evoluția echipei să crească simțitor?
- Da, dar nu imediat. Când revii după o accidentare, îți trebuie măcar două etape ca să-ți reintri în mână. Problema e alta! Dacă pleacă Nistor de la Dinamo, cu restul ce facem, îi îngropăm?

- Revenind la banca tehnică, s-a discutat cu Viorel Moldovan și Leo Grozavu pentru a-l înlocui pe Neagoe.
- Cel mai bun era Rednic! De departe! Dar dacă așa au considerat, nu mai am ce să spun. Acum, sincer să fiu, eu nu aș aduce alt antrenor. Oricine ar veni, va spune după două etape că echipa e prost pregătită fizic, că lotul a fost format de altcineva și tot așa. Cea mai bună variantă este să rămână Neagoe! Mulțumim lui Dumnzeu că și-a revenit! Lotul este format de el și de Prunea, să rămână amândoi și să-și asume rezultatul! Ei au făcut transferurile, Prunea s-a bătut cu pumnul în piept că e munca lor. Atunci, să răspundă!

"Să înțeleagă toată lumea, eu o spun de patru, cinci ani! Nu poți forma o echipă atât timp cât din trei în trei luni schimbi cinci, șase, chiar zece jucători"

"Echipa a jucat mai bine împotriva CFR-ului, dar clujenii au jucat cu zece rezerve. Stăm să ne legăm atât de un penalty și nu e normal! Dacă Dinamo dădea trei goluri, câștiga cu 3-1 și aia era"

Dănuț Lupu

25
de goluri în 136 de meciuri a marcat Lupu pentru Dinamo în Liga 1




sursa: www.gsp.ro

Comentarii