Ultima Postare

Anunț Special: Surpriză de proporții pentru suporterii lui Dinamo

  sursa foto: GSP.ro Meciul dintre Dinamo și Petrolul va fi desfășurat cu accesul publicului. Tinerii cu vârste de până la 14  ani vor putea asista la confruntare de pe „Arcul de Triumf”, care este programată să aibă loc luni, 1  aprilie, începând cu ora 20:30. LPF a confirmat anunțul făcut inițial joi în cadrul interviului acordat de Andrei Nicolescu. Această decizie vine în lumina sancțiunii de 4 etape impuse „câinilor” în urma incidentelor de la meciul cu UTA Arad. „Există o dispoziție regulamentară care spune că se poate juca cu copii, în condițiile în care un adult  însoțește un grup de 10 copii. Am vorbit cu colegii mei de la LPF, i-am rugat să ia legătura cu reprezentanții clubului Dinamo și UTA să vedem ce își doresc mai departe. În funcție de ce își doresc ca organizatori le vom acorda tot sprijinul în condiții regulamentare”, a precizat Justin Ștefan, pentru Fanatik . Fanii lui Dinamo București sunt excluși de pe arena pentru următoarele patru etape ale p

Post Top Ad






Din ce cauza este în forma slaba - Iubim Dinamo

 



Cum a zis Rednic, cei cu experiență trebuie să aibă mai multă influentă. Sorescu a tot schimbat posturile de la începutul sezonului, e normal să se adapteze greu. Nu a mai fost el în ultimul timp.

Rednic trebuie să pună lucrurile la punct. E greu, dar trebuie să găsească o soluție”, a spus Cristi Dulca la Look Sport.

”Dinamo a început destul de bine jocul, dar golurile lui Deaconu i-a tăiat din aripi. În ansamblu, nu a avut cine știe ce ocazii. Dacă nu ai șut pe poartă în afară de gol... Cum a zis Rednic, cei cu experiență trebuie să aibă mai multă influentă. Sorescu a tot schimbat posturile de la începutul sezonului, e normal să se adapteze greu. Nu a mai fost el în ultimul timp."



sursa foto: gsp.ro

Comentarii