Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Rednic l-a adus pe Paolo Potocnik care trebuie să-i pună pe picioare: ''Vârf de formă abia după 4-5 meciuri”












Preparatorul fizic italian al lui Dinamo, Paolo Potocnik, 45 de ani, are rolul de a pune cât mai repede pe picioare jucătorii nou-veniți la Dinamo, care sunt în urmă cu pregătirea fizică.




Paolo dezvăluie în interviul pentru Gazeta Sporturilor metodele sale de lucru care l-au făcut să reziste ani de zile alături de marii antrenori români.

- Domnule Potocnik, au venit mulți jucători care sunt în urmă cu pregătirea fizică. Trebuie să îi puneți pe picioare.
- Ehee, nu doar eu! Lucrez împreună cu staff-ul. S-au făcut lucruri bune în Antalya, în ciuda vremii și zic că suntem pe drumul cel bun.

- Cum ați structurat antrenamentele?
- Pentru că aproape toți au ajuns în perioade diferite, antrenamentele au fost adaptate în funcție de fiecare. Cu unii am lucrat mai tare, iar pe alții ne-am concentrat să îi protejăm de accidentări.

"CINCI MECIURI A CÂTE 90 DE MINUTE"
- Care este cel mai în formă fotbalist în acest moment?
- E greu de spus și nici nu contează atât de mult să estimăm în perioada asta. Rezultatul real îl vom vedea în meciurile oficiale. E normal că jucătorii care erau deja aici să fie la un nivel, iar ceilalți, veniți pe parcurs, la alt nivel.

- Este periculos să bagi imediat un jucător în programul normal al echipei?
- Trebuie maximă grijă pentru a nu se accidenta nimeni. Am fost foarte atenți la acest lucru. Suntem fericiți că am reușit ce ne-am propus. Cel mai important într-o perioadă de pregătire este ca jucătorii să aibă continuitate.

- Cât va dura până când achizițiile vor fi în formă sută la sută?
- Un jucător intră în formă fizică după pregătire centralizată, normal, dar atinge vârful abia după ce a jucat patru sau cinci meciuri a câte 90 de minute. Este părerea mea, din ce am văzut în carieră.




"FOTBALUL ROMÂNESC A EVOLUAT"
- Ce șanse mai are Dinamo la play-off?
- Dacă ne uităm la clasament, e complicat să facem maximum și să nu avem nici un pas greșit. Avem șanse matematice la play-off, trebuie să ni le jucăm, asta este clar! Dar o să fie greu. Când antrenezi un club ca Dinamo sau când joci, ai obligația (accentuează) să dai totul și să vrei victorie! Când ești la Dinamo nu ai voie să ai în minte cuvântul "egal".

- Aveți deja mulți ani în fotbalul românesc. Cum ați descrie stilul Ligii 1: bazat pe tehnică sau pe forță fizică?
- Eu cred că în acest moment este un mix. Fotbalul din România a evoluat mult. S-a dezvoltat, au venit și jucători de calitate, și antrenori străini de calitate care au adus multe plusuri. Românii cum e Mircea Rednic, de exemplu, au lucrat în străinătate și au venit înapoi cu lucruri bune, metode noi de lucru. Clar, fotbalul din Liga 1 este schimbat în bine față de ce era acum zece ani.

"Prima oară am ajuns în România la Rapid, în 2006, când antrenor era Răzvan Lucescu. M-a chemat preparatorul fizic Diego Longo, să îl ajut"
Paolo Potocnik



2 campionate
și 1 Cupă a României a câștigat Potocnik cu CFR. Italianul a mai luat o Cupă a României și cu Rapid

CU ANDO A STAT CEL MAI MULT
Dintre toți antrenorii cu care Potocnik a lucrat, cel mai mult a colaborat cu Ioan Andone. „Fălcosul” l-a avut în staff-ul său pe italian la: CFR, Dinamo, Astana, Aktobe, Al Ettifaq și Apollon Limassol. În afară de Ando, Paolo a mai lucrat cu Răzvan Lucescu, Viorel Moldovan și cu Vasile Miriuță.








sursa: www.gsp.ro

Comentarii