Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






VIDEO | Cristi Pulhac, dezamăgit de ce se întâmplă la Dinamo: "Jocul nu prea îmi dă speranţe"













Fostul fotbalist al lui Dinamo, Cristi Pulhac, este dezamăgit de ceea ce se întâmplă la fosta sa echipă, dar crede totuşi că dinamoviştii păstrează şanse la play-off.

"Au şanse. Dar eu mai spus, şi chiar vorbeam cu Florin Prunea, pe mine jocul nu mă încântă foarte mult şi nu prea îmi dă speranţe. Se poate, bineînţeles că se poate, şi mă rog pentru ei să îi prindă <<costumul>>.


Nu e ceva OK. La tot ce se întâmplă în clubul Dinamo acum... Îţi dai seama, fiecare acum se bate pentru un loc cât mai sus, pentru că toată lumea trăieşte din drepturile TV. Cam 80% din cluburile din campionat trăiesc din drepturile TV. Pentru a putea vinde jucători în străinătate e bine să prinzi playofful şi, de ce nu, o cupă europeană. Dar mi-e greu să cred. Dacă nu se fac investiţii, mi-e greu să cred.

Dar pentru a aduce oameni în club cu o putere financiară mai mare sau alături de domnul Negoiţă, e bine să se meargă în playoff. Aşa nu vine nimeni în playout", a declarat Cristi Pulhac.

"Reconstrucţia la noi se făcea pe un schelet"
Cristi Pulhac crede că Dinamo a avut o strategie greşită în ultima vreme.

"Reconstrucţia la noi se făcea pe un schelet. Şi scheletul se transforma în timpul campionatului. Adică jucătorii care au jucat bine... în funcţie de scheletul jucătorilor care joacă bine şi merită, să aduci alţi jucători. Exact cum a făcut Dan Petrescu la Cluj. Îşi aduce pe diferite posturi pe care crede el că e necesar. Nu să aduci 15 şi dai afară 20, mai dai afară şi în timpul campionatului...", a adăugat Pulhac.

Cât despre jucătorii pe care îi place de la Dinamo: "Nu prea mai cunosc pe nimeni. Nistor este un jucător foarte bun, e un jucător care iese în relief, dar iese în relief prin prisma faptului că nu prea mai e nimeni care să fie la nivelul lui. Îmi place şi Sorescu, a evoluat foarte mult. Să ţinem cont că e un jucător care a venit din liga a doua de la Timişoara, am avut prieteni acolo şi nu sunt condiţii extraordinare. Eu sper ca jucătorii aceştia mai buni să nu plece şi pe scheletul lor să se facă câteva investiţii. Eu sper ca orice dinamovist, că aşa ne mai întâlnim şi noi şi mai stăm de vorbă, că tot despre fotbal vorbim, că vom prinde play-off-ul şi vreau să merg şi eu la un derby, dar un derby frumos, nu locurile".





sursa: www.telekomsport.ro

Comentarii