Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Suporterii din proiectul socios „Doar Dinamo București” au anunțat ce urmează pentru Dinamo

 



Liderii DDB au emis ieri un comunicat: 



DDB: „Implicarea noastră e obligatorie în continuare”

Pe 31 martie am anunțat că ne-am îndeplinit obiectivul pe termen scurt: licența. Între timp, efortul extraordinar al suporterilor a fost răsplătit cu o tombolă, cel mai norocos dintre noi câștigând un Suzuki Swift. Astăzi vom explica ce înseamnă licența și cum am făcut-o posibilă. 


CE PRESUPUNE LICENȚA Dosarul de licențiere cuprinde detalii ce țin de infrastructură, precum și de ordin financiar.


 Ambele sunt îndeplinite de Dinamo în acest moment! Termenul limită pentru licența de Europa era 31 Martie, iar pentru Liga 1 este 30 aprilie 2021. Dacă îndeplinești condițiile pentru Europa, le îndeplinește automat și pe cele din campionat, de aceea era esențial să fim pregătiți acum. 


CUM LUĂM LICENȚA Pentru a obține licența, cluburile trebuie să dovedească că nu mai au datorii, în special către angajați, actuali și foști, până la data de 31 dec 2020. Dacă în ce privește infrastructura suporterii nu puteau face nimic, în ce privește aspectul financiar suporterii dinamoviști au fost providențiali. Cu banii adunați de noi, plus cei peste 100.000 € de la sponsorul clubului, DDB a achitat din aceste datorii, însă nu în totalitate. 


Din fericire, UEFA a dat o circulară care permitea amânarea a 15% din datorii, până la 30 Iunie 2021, așa că ne-am permis să împingem pentru vară aproximativ 230.000 €. Cu alte cuvinte, Dinamo va obține licența pentru Europa sub amendamentul că vom achita această sumă (rămasă) până la 30 iunie, anul în curs. 


CE URMEAZĂ PENTRU DINAMO Grație eforturilor noastre, clubul își poate vedea liniștit de treabă, în vederea atingerii celor două obiective: Cupa României și rămânerea în Liga 1, pe un loc cât mai sus în clasamentul final. URMĂTORII PAȘI PENTRU DDB Obținerea licenței este o victorie uriașă, fără dubiu, însă pentru a ajuta clubul să își îndeplinească cele două obiective este obligatorie implicarea noastră în continuare. 


Pasul 1 pentru DDB va fi rezolvarea problemelor de ordin sportiv. DDB are un plan în acest sens, pe care continuăm să îl punem în aplicare. 


Pasul 2 este și el unul firesc. Fără efortul fantastic depus de suporteri, Dinamo s-ar fi oprit în drumul său în Liga 1 și înspre Europa. Felicitări, încă o dată, tuturor! Însă trebuie să ne asigurăm că Dinamo poate funcționa zi de zi, programul DDB fiind singura entitate pe care clubul se poate baza. OBLIGAȚI SĂ FINANȚĂM CE IUBIM, CÂINILOR! Pe lângă sumele necesare unei funcționări normale, trebuie să adunăm și suma restantă pentru licență. (230.000 €) Partea bună este că odată luată licența, ne putem face treaba mai relaxat, însă tot trebuie să ne-o facem! 

- Comunicat DDB

Comentarii