Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






PROGRAM DDB | Negoiță refuză să pună la dispoziție unele documente PE CARE LE CONSIDERĂM ESENȚIALE

 

 

      




Suporterii din Programul DDB, care sunt acționari la Dinamo cu 20,06%, au semnalat câteva probleme pe care le-au întâmpinat încercând să lămurească situația de la club și cea a posibililor investitori.

„[Negoiță și Bălănescu or fi și ei dinamoviști], doar că la ei dinamovismul trece direct prin buzunar. Și dacă nu lasă ceva acolo, nu mai ajunge la inimă. Genul de oameni care vor să trăiască și să se hrănească din asta. Ei nu își permit să sacrifice ceva pentru Dinamo.

Bălănescu l-a dat afară pe Rednic, după ce i-a băgat în cap lui Negoiță că Rednic are de gând să-i retrogradeze echipa ca să o poată prelua mai ieftin. (probabil cineva, dar nu Rednic, chiar încearcă strategia asta și împinge echipa spre B pentru a o prelua pe nimic). Dacă Rednic a plecat pentru locul 9, pentru locul 14 NU AR TREBUIE SĂ PLECE PRIMII VINOVAȚI?!

Bălănescu l-a adus pe Neagoe în mașina unui impresar care controlează mai mulți jucători de la Dinamo. Apoi s-au tot schimbat antrenorii și Dinamo a mers din rău în mai rău. Au plătit doar antrenorii.

Și noi avem locuri de muncă și suntem evaluați în funcție de rezultate. Bălănescu e singurul care nu răspunde în niciun fel pentru dezastrul de la Dinamo, deși a promis de mai multe ori că pleacă.

Nu știm care a fost rolul lui Negoiță la Dinamo, dar se pare că totul face parte dintr-un plan pe care noi nu trebuie să-l cunoaștem.Am spus că la 10.000 de membri preluăm clubul. Este doar o țintă. Dar trebuie să știți că nu ne-am cramponat de cifrele acestea.

Ceea ce ne blochează este faptul că Negoiță refuză să pună la dispoziție unele documente PE CARE LE CONSIDERĂM ESENȚIALE.

Trebuie să știți că Negoiță are pe birou documentul prin care ProgramDDB îi cere accesul la toate actele legate de club. A avut loc o întâlnire în care a spus că este de acord să semnăm această înțelegere și după studierea documentelor să preluăm clubul.Am convenit că, dacă între timp apare un investitor SERIOS, să fim chemați la discuții. 

Totul a decurs normal până în clipa în care ochii negustorului Negoiță au văzut 100.000€. Din clipa aceea a uitat și de cei peste 570.000€ strânși și virați în club de către suporteri și de faptul că avem o înțelegere și de faptul că suntem acționari minoritari cu 20,06%.

Ba mai mult, le-a promis cumpărătorilor (despre care nimeni n-are habar cine sunt și ce pot) că se rezolvă să primească și partea de 20% deținută de suporteri.

Toată lumea știe că singurul lucru atractiv la Dinamo nu este nici Popescu, nici Filip, nici Răuță, ci este reprezentat de cei mai inimoși suporteri. 

De asemenea, acestui investitor misterios i s-a transmis că suporterii vor să-l cunoască, vor să discute măcar cu reprezentații lui. Ne-am lovit de un refuz care ne pune serios pe gânduri.




sursa: gsp.ro

Comentarii

  1. Nu exista niciun cumparator,totul este o labareala a tandemului hidos negoita -balanescu !DINAMO nu se vinde ptr ca datoriile sunt mult mai mari decat cele 3-3,5 mil.de euro vehiculati !S
    uporterii vor prelua un club in faliment ,ptr ca acest ins machiavelic negoita asta urmareste ptr a scapa de datorii ,tot amana pasul ca sa aiba pe cine da vina ca el sa scape basma curata !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu