Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Solicitare venită din Senat pentru construirea noului stadion al lui Dinamo: „Emiteți de îndată ordinul de predare!”




FOTO: Raed Krishan


Solicitarea făcută de senatorul Șerban Nicolae către MAI

Solicitarea făcută de senatorul Șerban Nicolae către MAI

Stadionul Dinamo este poate cea mai mare durere a suflării dinamoviste. Arena construită în 1951 este lăsată în paragină, iar pista de atletism ține suporterii departe gazon. Problemele reconstrucției arenei din Ștefan cel Mare au măcinat ani de zile în sufletele ”câinilor”, dar și în cele ale patronatului, care a considerat că vânzarea clubului nu se poate finaliza și din cauza stadionului vechi. Acum, se face o nouă încercare de introducere a arenei în programul CNI de modernizare.


Senatorul Șerban Nicolae a trimis o solicitare oficială către Ministerul Afacerilor Interne prin care cere ca arena din Ștefan cel Mare să fie predată Consiliului Național de Investiții și astfel să se poată construi un nou stadion în Ștefan cel Mare. ProSport a făcut rost de solicitare și o prezintă în exclusivitate mai jos. 


Pe lângă solicitarea făcută, Nicolae cere și specificații de construcție ale noii arene: ”Solicit public Ministrului Afacerilor Interne să emită, de îndată, ordinul de predare a imobilului constituit din teren și construcții, identificat ca Stadionul ”Dinamo”, către Compnia Națională de Investiții C.N.I. SA, bun proprietate publică, liber de sarcini. Totodată, solicit public, revizuirea soluției tehnice de realizare a investiției, astfel încât stadionul să respecte următoarele cerințe: să fie destinat exclusiv competițiilor de fotbal și să aibă o capacitate de cel puțin 25.000 de spectatori”



Nicolae susține că legal nu există probleme pentru a se reface stadionul!

Până acum s-a spus că impedimentul principal în reconstrucția arenei este faptul că SC FC Dinamo (patronată de Nicolae Badea) are drept de administrare pe perioadă nedeterminată. Cu alte cuvinte, stadionul nu ar fi lipsit de sarcinile unui privat, iar CNI nu poate investi bani publici. În acest moment, stadionul nu mai este în administrarea lui Badea, ci în administrarea lui CS Dinamo. Mutarea a fost făcută printr-o Hotărâre de Guvern din 2017. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor ține cont de acest aspect sau nu.

În cererea pe care senatorul Nicolae a trimis-o, sunt formulate patru argumente care susțin că stadionul ”Dinamo” poate fi reconstruit de CNI, în ciuda faptului că ASC FC Dinamo a primit 

Isărescu și Năstase i-au dat drept de administrare lui Badea
Fostul ministru de interne, Carmen Dan, a purtat un adevărat război cu Nicolae Badea, iar în 2017 i-a cerut acestuia să renunțe la dreptul de administrare a Bazei Sportive Dinamo, dar ProSport scria și în 2019 despre faptul că Baza este integral în administrarea Statului și chiar a prezentat acte în acest sens.

Scandalul a început în momentul în care SC FC Dinamo (Nicolae Badea), primise stadionul (care are statut de proprietate privată a statului român) în baza Hotărârii de Guvern (HG) 1086/2000 (premier Mugur Isărescu), modificată prin HG 207/2002 (premier Adrian Năstase). În baza acestei ultime Hotărâri s-a încheiat un contract de asociere între CS Dinamo (care ține de Ministerul de Interne) și CS FC Dinamo (club privat deținut de Badea). Președintele din 2002 al lui CS Dinamo a vorbit despre această situație în GSP: „Asocierea a fost făcută în virtutea a două HG-uri, iar conținutul contractului de asociere a venit de la departamentul juridic al Ministerului de Interne, fiindcă la club nu dispuneam de un sector de specialitate. Eu am militat să obținem mai mulți bani la venit minim garantat, am propus la un moment dat 8.000 sau 10.000 de euro lunar, dar a rămas doar la nivelul a 2.000 de euro. A crescut apoi la 3.000 de euro. Contractul de asociere nu are nimic ilegal. Nu se pierde niciun ban, nu se câștigă niciun ban. Observ că e discuția aceasta legată de veniturile din bilete la meciurile de fotbal. Păi, la câți spectatori veneau sau vin la partidele din Ștefan cel Mare, nici nu acopereau cheltuielile de organizare. Era imposibil să obținem cotă parte din vânzările de la fotbal pentru că asta ar fi presupus, de exemplu, să participăm în procente egale și la cumpărarea de jucători, nu? Nu se putea așa ceva! Asocierea nu a păgubit pe nimeni”.


sursa foto: gsp.ro
sursa: text, foto: prosport.ro


Comentarii