Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Răsturnare de situaţie la Dinamo. Mutu, despre planurile lui Negoiţă de a vinde clubul

[starttext]








Ionuț Negoiță a fost la un pas de a atrage oameni de afaceri indieni care să investească într-un nou proiect la Dinamo, dar negocierile dintre cele două părți au picat. 


Managerul general al lui Dinamo, Adi Mutu,  a afirmat, înaintea derby-ului cu Steaua din prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii, că acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă nu este foarte hotărât să vândă clubul, precizând că acesta doreşte să aducă un investitor de valoare.

"Nu mă întrebaţi pe mine, am auzit şi eu de un posibil investitor italian, dar domnul Negoiţă ştie mai bine, el tratează direct aşa cum a făcut-o şi cu indienii. Eu nu cunosc detaliile acestor negocieri.

Nu este foarte hotărât să vândă, se uită la posibilităţile de a aduce bani, un investitor de valoare, pentru a duce Dinamo la un alt nivel, pentru a avea bani de transferuri, să aducă jucători de calitate şi să luăm titlul. Asta este dorinţa dânsului. Este un suporter înrăit al lui Dinamo, dar nu vrea să scape de club", a spus Mutu.

Mesaj incredibil trimis de Negoiţă lui Andone! Totul a ajuns în presă

Oficialul dinamovist a anunţat că nu va fi nicio primă pentru meciul cu Steaua din Cupa Ligii: "Sperăm să vină multă lume pentru că este derby-ul României şi va fi foarte disputat, aşa cum a fost mereu. Îl aşteptăm cu plăcere pentru că e o partidă pe care niciun suporter al celor două echipe nu ar trebuie să o piardă, deoarece va fi spectacol.

Nu ştiu dacă se vor cânta şi colinde, băieţii din galerie ştiu mai bine. Noi sperăm să sprijine echipa şi să ieşim victorioşi. Nu suntem într-o situaţie extraordinară, dar la fel de adevărat este că niciuna dintre echipe nu trece printr-o perioadă tocmai bună. Când joci un derbi nu mai e nevoie de motivaţie. Am încredere în băieţii noşti că vor reuşi să facă un meci frumos. Nu cred că va fi o primă la acest meci".



sursa : www.digisport.ro

[endtext]


Comentarii