Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Collins Fai nu a uitat de Dinamo: ”Voi rămâne mereu «câine»! România mi-a oferit încredere"

[starttext]








Proaspăt ”rege” al Africii cu naționala Camerunului, fostul dinamovist Collins Fai, 24 de ani, transmite din Belgia mesaje de simpatie pentru țara în care s-a lansat: ”România mi-a oferit încrederea de a deveni campion”.

În cantonamentul lui Standard, Collins Fai apare de la vestiare aproape ascuns în spatele a cinci-șase cutii de echipament, pe care le înfundă în viteză pe bancheta din spate a unui Citroen cu două uși.

"Trebuie să le împart unor prieteni", explică fostul dinamovist, recent încoronat drept campion al Africii cu naționala Camerunului. A marcat momentul inclusiv prin a-și vopsi părul galben, după modelul "tricolorilor" la Mondialul din '98. În Belgia s-a întors însă cu podoaba capilară regulamentară!

- Collins, cum a fost petrecerea după succesul din finala contra Egiptului?
- Nu prea am avut timp de party, fiindcă a trebuit să revin repede la Liege. Dar a fost o sărbătoare minunată în Camerun, am avut parte de o primire extraordinară. Normal, și familia s-a simțit ca în Paradis datorită performanței la care am participat. Sunt momente pe care le trăiești poate o singură dată în viață. Și sunt recunoscător României că mi-a acordat o șansă la prima mea venire în Europa. Un mare mulțumesc lui Dinamo și celor care m-au susținut! Este un pic și succesul lor!

"MAI GLUMESC ÎN ROMÂNEȘTE CU NGADEU"

- Când erai la Dinamo visai că vei ajunge să ridici deasupra capului cel mai important trofeu din Africa?
- Îmi doream să particip măcar o dată la Cupa Africii. Am reușit acum mult mai mult decât visam atunci când evoluam în România.

- Ai fost coleg în defensivă cu Ngadeu, un alt camerunez care a evoluat în Liga 1, la Botoșani.
- România ne-a oferit încrederea pentru a deveni campioni. Când ne întâlnim, mai glumim vorbind în românește. Pentru a nu înțelege colegii din vestiar, dar și fiindcă nu vrem să pierdem din cuvintele pe care le-am învățat. Eu vorbesc acum destul de des în română cu Răzvan Marin și asta mă ajută să-mi reamintesc multe expresii.

"MI-AM SATISFĂCUT AMBIȚIA DE A BATE STEAUA"

- Momentele cele mai importante în tricoul lui Dinamo?
- Derby-urile cu Steaua! La primul, am avut niște emoții foarte mari. Din păcate, am dat și un autogol, dar din acel moment am așteptat cu mare dorință ziua unei revanșe. Am reușit până la urmă o supervictorie cu 3-1 în ultimul meu sezon, așa că mi-am satisfăcut și această ambiție personală.

- Te-ai simțit respectat în România?
- Am traversat niște momente dificile la început, dar am câștigat repede simpatia suporterilor. Sunt mulți cu care țin contactul și azi, îmi trimit mesaje. Iar eu le transmit atât: "Voi rămâne mereu «câine»! Vă respect și vă apreciez!". Urmăresc în continuare traseul lui Dinamo, caut rezumatele meciurilor pe site-ul oficial sau pe paginile fanilor. Am văzut că s-au schimbat acolo mulți jucători, e un alt antrenor și sper că sosirea lui Contra le va aduce zile frumoase în play-off. Și cu foștii colegi am rămas în legătură. Cu Roti, cu Filip, cu Gavrilă.

"N-AM INTENȚIONAT SĂ-L ACCIDENTEZ PE STANCIU"

- Roti îți va fi adversar în Belgia!
- A ajuns la un club foarte mare. Bravo! Va reuși acolo, pentru că are calitate. Jucătorii români care au venit în Belgia au făcut o alegere inspirată pentru carierele lor și au izbutit deja multe meciuri remarcabile.

- Sfaturi pentru colegul Răzvan Marin?
- L-am găsit la echipă când m-am întors de la Cupa Africii. Muncim împreună, e o persoană prietenoasă și un jucător foarte bun. Ce pot să-i spun? Să lucreze din greu, fiindcă aici nu e suficient să arăți că ai talent. Sunt sigur că va fructifica această jumătate de sezon pentru a crește și a se adapta, astfel încât să devină un om decisiv pentru echipă din campionatul următor. Poate o să vin împreună cu el și într-o vacanță în România, unde mi-ar face plăcere să mă întorc.

- În toamnă, ai avut o contră mai dură cu Stanciu în campionat. O talpă mai agresivă pe glezna românului. Aveați de reglat ceva conturi din țară?
- Nici vorbă! S-a dat prea mare amploare acelei faze, iar imaginile erau înșelătoare. Am vrut doar să pun o contră la balon, n-a existat nicio intenție să-l accidentez, cum s-a speculat.

"Dacă am ocazia, recomand oricărui jucător camerunez să accepte să joace în România. E un campionat potrivit pentru a se lansa către formații mai mari din Europa, chiar dacă în Liga 1 există anumite probleme financiare sau contractuale"
Collins Fai

"Ar fi extraordinar un meci amical România – Camerun pe Arena Națională. Mi-ar plăcea enorm! Ce atmosferă ar fi!"
Collins Fai

56
de partide a jucat Collins Fai pentru Dinamo în perioada 2013-2016. Transferul la Standard a costat 150.000 de euro, africanul semnând cu belgienii un contract pe cinci sezoane.


sursa : www.gsp.ro
[endtext]

Comentarii