Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Comisia de Disciplină a amânat din nou verdictul în cazul incidentelor din prima etapă











Comisia de Disciplină a FRF a amânat pentru vineri o decizie privind incidentele petrecute la meciul dintre Viitorul și Dinamo, scor 5-0, când suporterii oaspeților au pătruns pe teren și au întrerupt partida.




Este a doua amânare pe care Comisia de Disciplină a Federației o dă în acest caz, după cea de miercuri, 17 iulie. Un verdict este așteptat vineri, după ora 12:00.

CRĂCIUNESCU: „AMBELE ECHIPE AR PUTEA PIERDE MECIUL!”
În minutul 67 al meciului Viitorul - Dinamo, ultrașii oaspeți au pătruns în spațiul de joc și preț de 22 de minute partida a fost întreruptă de „centralul”Marcel Bârsan. Fostul arbitru Ion Crăciunescu avertiza: „Dacă e să se respecte regulamentul, ambele formații ar trebui să piardă la «masa verde»!”.

Avea dreptate. Articolul 58 al regulamentului FRF precizează clar:

„În cazul în care, din cauza comportării spectatorilor şi/sau deficienţelor de organizare au loc în stadion incidente grave (incendii, distrugeri, conflicte între grupuri mari de suporteri şi forţele de ordine etc.), spectatorii intră pe teren, sunt aruncate în teren obiecte sau sunt lovite persoane din incinta terenului, arbitrul va întrerupe jocul până la încetarea faptelor respective şi înlăturarea pericolului, dar nu mai mult de 10 minute.

Termenul de 10 minute curge din momentul întreruperii jocului. Întreruperea poate surveni o singură dată în cursul unui joc. După caz, în funcţie de gravitatea incidentelor, până la reluarea jocului, jucătorii şi oficialii vor rămâne pe teren sau se vor deplasa la vestiare.

În cazul în care, după trecerea celor 10 minute, nu a fost restabilită ordinea, arbitrul va opri definitiv jocul, clubul organizator urmând să fie sancţionat cu pierderea jocului prin forfait. Dacă oprirea jocului a fost cauzată şi de spectatorii aflaţi în sectorul destinat oaspeţilor, atunci și clubul vizitator va fi sancţionat cu pierderea jocului prin forfait".



FOTO: Sportpictures.eu
sursa: www.gsp.ro

Comentarii