Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Ionuț Nedelcearu tot mai aproape de AS Roma!










Prestațiile lui Ionuț Nedelcearu (23 de ani) de la Euro U21 l-au propulsat pe stoper în atenția mai multor cluburi, dar cel mai aproape de a-l semna e Zenit, campioana en titre a Rusiei, unde antrenor este Serghei Semak, cel care l-a și adus pe român la FC Ufa.

Ca pentru majoritatea jucătorilor României participanți la turneul final al Campionatului European U21, și pentru fundașul Ionuț Nedelcearu au început să apară ofertele. Cele mai interesante sunt din Anglia, din Premier League și din Championship, dar și de la echipele de top din Rusia.

Fundașul central al naționalei U21, integralist la Euro, mai are contract cu FC Ufa până în vara lui 2020, dar ar vrea să plece de la formația care s-a salvat în această vară de la retrogradare la baraj. Iar cea mai aproape de a-i obține semnătura este campioana Zenit Sankt Petersburg, formație la care antrenor este Serghei Semak, cel care l-a și adus pe Nedelcearu la FC Ufa, în februarie 2018.

Ar exista discuții foarte avansate și cu două cluburi din Bundesliga. În presa din Rusia s-a vehiculat și că AS Roma ar fi fost interesată de Nedelcearu, însă surse ale Gazetei afirmă că șansele ca această mutare să se facă sunt nule.

DINAMO MAI ARE 15%
Conform surselor Gazetei, FC Ufa ar cere în jur de 4,5 milioane de euro pentru fundașul central român, sumă care ar putea fi plătită în această vară de cei de la Zenit, formație care va juca direct în grupele Champions League.

Dinamo ar beneficia din plin de această tranzacție. Clubul din „Ștefan cel Mare” l-a vândut pe Nedelcearu cu 650.000 de euro la începutul anului trecut, dar și-a mai păstrat și un procent de 15% dintr-un viitor transfer.

Astfel, „câinii” ar urma să mai încaseze aproximativ 675.000 de euro dacă internaționalul de 23 de ani va fi vândut în acest mercato de vară

2.500.000 €
este acum cota lui Nedelcearu pe transfermarkt.de, aceasta crescând cu un milion de euro la ultima actualizare, din 14 iunie



FOTO: Raed Krishan
sursa: www.gsp.ro

Comentarii