Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Planul pus la cale de fanii lui Dinamo. Cum vor să fie pe stadion la meciul cu CFR Cluj, deși au primit interdicție











Comisia de Disciplină a FRF a decis ca galeria celor de la Dinamo să aibă interzis în următoarele 5 deplasări din Liga 1, după incidentele din meciul cu Viitorul, din prima etapă. Cu toate acestea, suporterii dinamoviști nici nu se gândesc să lipsească de la meci și au pus la cale un plan pentru a fi pe stadion.

Pe rețelele de socializare, dinamoviștii vor să "dribleze" decizia Comisiei de Disciplină, pe care au criticat-o.

"Mi-am facut planul de o saptamana pentru meciul asta. Si ei doar cu o zi inainte de meci dau decizia asta?", este unul dintre comentarii.

Dinamoviștii vor să-și cumpere bilete direct de la casele de bilete ale stadionului din Gruia.

"Toată lumea la Cluj, DAR ATENȚIE!
Vom intra la meci fără steaguri, fulare și însemne (din cauza suspendării galeriei noastre pentru 5 etape).
DISTRIBUIȚI MASIV ACEST COMUNICAT!
Gazdele ne-au transmis că ne vor primi în peluză. Jandarmeria va avea motiv să ne evacueze dacă apar însemne cu Dinamo în peluză.
Este nevoie de noi mai mult ca oricând!
După ora 16:00 se vănd bilete la casa de bilete de la peluza oaspete.
Va urma un apel important legat de susținerea echipei!
#maiuniticaniciodata", se arată într-una dintre postări, în timp ce un fan a răspuns: "tricouri negre, șepci roșii".

De ce a fost suspendată galeria lui Dinamo de către Comisia de Disciplină
În timpul partidei cu Viitorul, pierdută de Dinamo, scor 0-5, mai mulți suporteri dinamoviști au pătruns pe teren. Pe lângă interdicția de a avea suporterii alături în următoarele 5 deplasări, dinamoviștii au plătit și o amendă de 15 mii de lei. De asemenea, Viitorul a fost amendată cu 10 mii de lei.
Prima deplasare în care Dinamo poate avea suporteri este chiar marele derby cu FCSB, din etapa 12.

Meciurile în care Dinamo nu va avea galerie în deplasare:

CFR Cluj - Dinamo - etapa 3
Poli Iași - Dinamo - etapa 5
Chindia - Dinamo - etapa 6
Sepsi - Dinamo - etapa 8
Astra - Dinamo - etapa 10

Fanii dinamoviști au luat foc după ce echipa lor favorită a primit al treilea gol de la Viitorul. Meciul a fost întrerupt 23 de minute. Partida s-a reluat numai după ce galeria dinamovistă a fost evacuată.

În minutul 66, abia introdus pe teren, Andreas Calcan a marcat golul cu numărul 3. A fost suficient pentru ca fanii dinamoviști să ia foc. Patru suporteri au intrat pe teren, dezamăgiți de jocul modest al favoriților și de faptul că echipa lor favorită era umilită. Stewarzii au intervenit, iar meciul a fost întrerupt. A fost nevoie și de intervenția jandarmilor pentru ca lucrurile să nu degenereze.

Florin Prunea i-a cerut observatorului să nu evacueze galeria dinamovistă, însă managerul general al celor de la Dinamo s-a ales cu apostrofări din partea fanilor. "Nu ne-ai cumpărat, tu, Florine!", "Nu ești dresorul nostru!" sau "V-ați bătut joc de noi și tu și Lupescu!" au fost reproșurile galeriei dinamoviste pentru Prunea. Într-un final, partida s-a reluat după 23 de minute, iar galeria dinamovistă a fost evacuată.

Meciul CFR Cluj - Dinamo, din etapa a treia a Ligii 1 va fi sâmbătă, 27 iulie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1




sursa: www.digisport.ro

Comentarii