Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Antrenorul lui Dinamo se consultă cu Victor Pițurcă și Cornel Dinu













Eugen Neagoe a mărturisit că ține legătura cu Victor Pițurcă și Cornel Dinu, oameni cu cariere remarcabile. „Ascult, dar fac întotdeauna ca mine, fiindcă eu sunt antrenor principal”, a spus olteanul.

Dinamo și Eugen Neagoe au intrat în linie dreaptă pentru startul noului sezon, unul care trebuie să șteargă ediția precedentă, cea mai neagră din istoria grupării, când roș-albii s-au clasat pe locul 9.

„Câinii” au meci lunea viitoare, tocmai la echipa momentului, Viitorul Constanța, care a cucerit două trofee într-o lună, Cupa și Supercupa României. Apoi, acasă, cu CSU Craiova și deplasare la CFR Cluj, campioana ultimelor două ediții. Neagoe, 51 de ani, a urmărit Supercupa României din tribunele arenei „Ilie Oană”, alături de managerul Florin Prunea, directorul sportiv Ionel Dănciulescu și șeful scoutingului Marius Iorga.

Iar de ieri după-amiază i-a strâns pe toți elevii săi la Săftica pentru a pregăti debutul campionatului cu formația lui Gică Hagi.

„Geană” a dezvăluit un detaliu semnificativ de care ține seama în programul său. „Stau de vorbă cu mulți oameni de fotbal, nu are rost să mă ascund. Vorbesc cu Victor Pițurcă, vorbesc cu Cornel Dinu, mai discutam cu Mircea Rădulescu ori cu Marian Bondrea, îmi place să țin legătura cu oameni care au făcut ceva pentru fotbal.

Domnul Dinu, de exemplu, a scris istorie pentru Dinamo, este normal să ascult părerile dânsului. Vorbim, ascult, întotdeauna fac ca mine, fiindcă asta presupune meseria de antrenor principal. Îmi place să ascult, întotdeauna ai de învățat, sunt chestii de fotbal sau de viață, care te ajută în orice situație”, a mărturisit antrenorul pentru Gazeta Sporturilor.

4
trofee are Cornel Dinu ca tehnician, două campionate și două Cupe ale României, toate cu Dinamo

3
trofee are Victor Pițurcă ca antrenor, un campionat, o Cupă și o Supercupă, toate cu Steaua, plus calificarea "tricolorilor" la Euro 2008 și a naționalei U21 la Euro 1998





sursa foto: Cristi Preda
www.gsp.ro

Comentarii