Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Cataramă: "Va fi primul club din România cotat la bursă!”










Viorel Cataramă s-a întâlnit astăzi cu Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, și a oferit primele declarații în exclusivitate pentru GSP.RO despre preluarea clubului.

„Am discutat cu Negoiță subiectul achiziționării clubului Dinamo. Cred că a fost o discuție foarte bună. Domnul Negoiță a prezentat toate datele și informațiile cerute de mine și a reconfirmat cele spuse în conferința de presă. A fost de acord cu cotarea clubului Dinamo la bursă. 

Am remarcat o totală transparență cu privire la rezolvarea problemelor clubului. Am observat că situația nu este deosebit de gravă, nu este alarmantă. Negoiță dorește să deschidă clubul și către alți investitori pentru a face din Dinamo o echipă puternică.

Am toată convingerea că într-o perioadă scurtă de timp Dinamo va fi cotată la bursă și va atrage o sumă de câteva milioane de euro! Evident, la început avem nevoie de un audit care va pune pe masă toate informațiile necesare”, a declarat Cataramă pentru GSP.ro

Viorel Cataramă este candidat la prezidențialele din 10 noiembrie, din partea Partidului Dreapta Liberală.


„Va fi primul club din România cotat la bursă. Vor exista mai mulți acționari, niciunul majoritar, iar clubul va fi condus de profesioniști. Echipa va avea un buget stabilit și va fi condus de către profesioniști”
Viorel Cataramă

CARE VA FI BUGETUL ECHIPEI
„Cred că Dinamo ar avea nevoie între 3 și 5 milioane de euro buget total/an, care poate fi atras în primii ani doar din bursă, pe lângă drepturile de televiziune și alte venituri. Se pot ajunge chiar la 10 milioane, da.

Cheltuielile lunare ale lui Dinamo sunt de 300 de mii de euro, aproximativ. Pot să le susțin câteva luni, până când clubul va fi cotat la bursă. Am pregătiți acești bani”, a mai declarat Cataramă.

De asemenea, Cataramă a afirmat că, în cazul în care echipa nu va putea fi listată la bursă, el va renunța la ideea de a prelua clubul: „Dacă nu se poate cota clubul la bursă, nu mă bag! De unul singur nu pot și nici nu vreau, pentru că nu mă pricep”.

„OBIECTIVUL NU ESTE CÂȘTIGAREA CAMPIONATULUI”
„Dinamo va avea o sumă suficientă de bani ca să se relaxeze și să se bată cu succes în cupele europene. Obiectivul nu este câștigarea campionatului, ci calificarea în Europa, când echipa va putea să beneficieze de un buget substanțial”
Viorel Cataramă




sursa: www.gsp.ro

Comentarii