Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Un campion cu Dinamo îi distruge pe actualii jucători: "Noi beam câte două zile, ne furam soţiile, dar eram fotbalişti!"

[starttext]






Campion cu Dinamo la începutul anilor '60, Titi David "Flencea" dă de pământ cu jucătorii de acum. Râde de ei, le oferă "lingura de lemn" şi povesteşte cum a rămas fără trei soţii.




Constantin David a fost extremă stânga la Dinamo Bucureşti la începutul anilor '60, după care a jucat şi pentru "sateliţii" cu acelaşi nume din Bacău şi Piteşti. A prins acea generaţie dominatoare pregătită de Traian Ionescu şi Dumitru Nicolae Nicuşor, unde străluceau, printre alţii, Ion şi Lică Nunweiller, Pârcălab, Ene II, Piţi Varga, Titi Frăţilă, Datcu şi Uţu.

Ajuns la aproape 77 de ani, pe care-i împlineşte în toamnă, fostul fotbalist se ţine foarte bine, e în vână şi spune lucrurile verde în faţă! Este mândru că are cultura cârciumii şi a "vinului bun", de fapt casa lui din Dorobanţi este ticsită de zeci de sticle de toate soiurile.

"PE PRIMA SOŢIE MI-A LUAT-O NAŞU', PE A DOUA UN LUPTĂTOR, PE-A TREIA DUMNEZEU"
Când vorbeşte despre el, Titi David, "Flencea" cum îl ştiu vechii microbişti, are umor negru cât cuprinde: "Eu sunt finul pe care m-a cununat Ion Nunweiller, apoi mi-a ținut nevasta! V-ați blocat? Ne vizitam cu familiile. Poate că vi se pare ciudat, dar așa a fost! Nevasta mea a luat-o el și-a făcut cununie cu ea.

Așa erau vremurile... A fost, s-a dus, mie nu-mi pare rău nici acum, nu mi-a părut rău nici atunci. Mi-a fost și coleg, și prieten, dacă el a plăcut-o pe Mioara, ce să mai fac?! Pe prima soție mi-a luat-o nașu', pe-a doua un fost luptător de la Metalul sau nu știu de pe unde era, iar pe-a treia mi-a luat-o Dumnezeu!".

"DOAR HASHTAG-DINAMO"
Modul său de a percepe viaţa este foarte simplu: "Eu fac parte din categoria consumatorilor adevărați, mi-a plăcut șprițul. Și noi plecam pe colo, pe colo, au început și soțiile să umble creanga, până când s-au dus de tot. Asta e, pleacă una, vine alta, să fie divertisment. Ca o curiozitate, eu am băut, iar nevastă-mea, asta, ultima, s-a îmbolnăvit de ciroză și-a murit!".

Din glasul lui se observă că nu-i suportă pe fotbaliştii din prezent din Liga 1: "Ultima dată am fost pe Ștefan cel Mare în septembrie, anul trecut, când au pierdut cu Concordia. După acel meci i-am înjurat și mi-am jurat că nu mă mai duc la stadion", a început el tirada. "Este "hashtag Dinamo", domne, acum, nu "Dinamo, spaima adversarilor"! Nu știu când va mai lua acest club vreun titlu... Poate lingura de lemn s-o ia! Ce titlu să ia?! La Divizia C?", a continuat fostul jucător, aprinzându-se.

"MOTOTOLI"
Ce comparaţie face "Flencea"? "Curiozitatea ne împingea, pe cei din generația mea, să intrăm în localurile de noapte. Te duceai azi, te duceai mâine, dispuneai și de bani, intrai în horă. Mai venea și câte o femeie frumoasă, eram tineri, ele pline de viață și dornice, dar a doua zi ne țineau puterile să ne și antrenăm, și să jucăm fotbal. Dar jucătorii de acum nu sunt în stare să țină pasul și cu femeile, și cu viața, și cu fotbalul. N-au combustibil! Bine, ei cred că cunosc femeile dacă vorbesc cu ele pe facebook, dar când ajung față în față cu domnișoara nu știu cum să-i pornească motorul, sunt mototoli", este de părere David.

"ĂŞTIA DIN DOUĂ BERI SPARG UŞILE"
Nu se lasă cu una, cu două. "Femeia bagă mereu zâzanie. Pe vremuri, o cucereai cu un lănţic, cu nişte cercei, eu cu un batic. Toate calcă strâmb! Sucesc minţile bărbaţilor. Şi noi mergeam la femei, dar nu joia, nu vinerea, altfel îl dai naibii de fotbal de performanţă. Acum, numai viteji, beau două beri şi sparg uşile. Noi ţineam două zile petrecerea în restaurant, dar pe teren îi rupeam pe toţi".

"SUNT "DOMNIŞOARE" CARE SE VAITĂ"
Iar finalul este apoteotic: "De cine să-mi placă acum de la Dinamo? Îi compătimesc pe unii când îi văd. Nu sunt buni nici la şpriţ, nici la fete. Trăiesc în lumea lor virtuală. Când intră pe teren, au cele mai noi ghete, dar când cad în iarbă zici că sunt Sinan Paşa la Călugăreni. Tare aş fi vrut să văd "domnişoarele" de acum, care se vaită, la Lupeni sau la Petroşani, când erau ghetele cu filet, de-ţi intrau în carne până la os!

Porecla de "câinii roşii" vine de la faptul că noi, dinamoviştii, intram tare, de săreau tibiile. Muşcam din adversari! Prima era mică, dar voioasă. Aveam cultura cârciumii, că n-aveai ce face altceva în anii '60-'70, doar că ţineam şi la fotbal. Şi după aia ne bucuram şi noi de femei, numai că totul programat, nu salivam după ele prin poze".

7 goluri
în 40 de meciuri a marcat David pentru Dinamo în perioada 1960-1963. Are şi o reuşită în cupele europene, în 8 partide

2 campionate
a câştigat Titi "Flencea" cu roş-albii

"Toți vorbesc azi englezește, dar habar n-au ce înseamnă curechi, lubeniță, păpușoi, cucuruz. De aceea ne ducem naibii!"

"Au ajuns femeile să conducă fotbalul românesc, mă uit la Prodanca asta cum îi învârte pe toți pe degete! Pe vremea noastră, reprezentantele sexului frumos n-aveau loc în autobuz"

"Înainte, Borcea voia să i se cânte imnul Champions League, apoi a ajuns să asculte trezirea la mititica"

"Sub nicio formă nu se va vinde Dinamo. E apă de ploaie, cum spune românul! Mai apar nume de intermediari care vor să-şi facă un nume"

"Niciodată n-o să învețe Mutu alfabetul antrenorilor direct la Liga 1. Înainte, existau niște etape, învățai de la profesori. Mutu de la cine naiba să învețe?!"

Constantin David

sursa: www.gsp.ro
[endtext]

Comentarii