Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Parteneriatul cu sponsorul Orange se termină după 12 ani!












Dinamo încheie un parteneriat vechi de 12 ani cu Orange, de când erau campioni ai României, și vor intra în grupul cluburilor ai căror sponsori principali sunt o casă de pariuri, Unibet.




Dinamo va lupta în sezonul viitor în haine noi. Pentru event, așa cum a anunțat Rednic, care le-a inoculat această idee și jucătorilor. "Câinii" vor aborda următorul campionat cu un nou sponsor principal, pe piept. Roș-albii închid cel mai vechi parteneriat al grupării, cel cu Orange.

În ultimii ani s-a semnat tot mai greu extinderea contractului cu compania de telefonie mobilă, însă sursele Gazetei afirmă că din vara lui 2019, colosul de pe piața de telecomunicații nu mai vrea să investească în fotbalul românesc. Și se va retrage de la Dinamo după o colaborare de 12 ani. În pole position pentru a înlocui Orange este Unibet, o companie puternică pe piața de pariuri!


CE VREMURI DE HUZUR!
Orange a venit la clubul din Ștefan cel Mare în 2007, când echipa era proaspăt campioană a României. Fostul șef al grupării, Nicolae Badea, a fost omul important în atragerea acestui brand, întrucât businessman-ul este unul dintre acționarii la franciza din România. Chiar dacă relațiile dintre Badea și societatea lui Ionuț Negoiță s-au răcit în ultimii ani, primul nu a pus bețe în roate derulării contractului și an de an înțelegerea s-a prelungit. Tot mai dificil, fiindcă performanțele și expunerea lui Dinamo au scăzut, de la un club care juca an de an în cupele europene la statutul de echipă de play-out în ultimele două sezoane.

La începutul colaborării, când se aruncau salarii uriașe în fotbalul românesc și exista mirajul chiar al accederii directe în grupele Champions League, "câinii" aveau promiși 1,5 milioane de euro pe sezon din partea Orange, un milion de euro dacă ajung în grupele Europa League și 500.000 de euro dacă termină în top 10! În ultimele sezoane, cota a scăzut simțitor, Orange plătind în jur de 400.000 de euro pe sezon.

TREC ÎN FAȚĂ
În scenă a intrat Unibet din luna august 2018, ca partener de betting și cu logo-ul afișat pe spatele tricourilor, iar din vară se estimează că va fi sponsor principal și cu numele pe pieptul "câinilor". O companie puternică la nivel global, cu sediul în Malta, Unibet le are în portofoliu pe PSG, Aston Villa, dar și competiții puternice precum Turul Italiei sau Jupiler League.
În condițiile în care, conform unor surse neoficiale, plătește 200.000 de euro pentru parteneriatul actual cu bucureștenii, compania ar putea ajunge la aproape 500.000 de euro pe sezon ca să fie sponsorul principal. Dinamo e singura echipă din fotbalul intern care are un parteneriat cu Unibet, în acest moment.

1.500.000 €
este cel mai scump contract de sponsorizare din fotbalul românesc. Compania de asigurări City Insurance virează anual această sumă în conturile celor de la FCSB

64%
din cluburile din prima ligă din România sunt sponsorizate de case de pariuri

CLUBURILE DIN L1 SPONSORIZATE DE CASELE DE PARIURI
Echipă / Sponsor

CFR Cluj SportingBet
FCSB NetBet
CSU Craiova Betano
Dinamo Unibet
Gaz Metan SuperBet
Poli Iași SuperBet
FC Botoșani SuperBet
Călărași Fortuna
Hermannstadt Get's Bet

FOTBALUL GRANZILOR ȘI PARIURILE
65% din echipele din LaLiga sunt sponsorizate de case de pariuri. Cele mai importante cluburi: Atletico Madrid - Bwin, Sevilla - Betfair, Valencia - Bet365
57% din echipele din Premier League sunt sponsorizate de case de pariuri. Cele mai importante cluburi: Tottenham - William Hill, West Ham United - Betway, Leicester - King Power
33% din echipele din Bundesliga sunt sponsorizate de case de pariuri. Cele mai importante cluburi: Borussia Dortmund - Bwin, Leverkusen -TipWin, Monchengladbach - MyBet
25% din echipele din Serie A sunt sponsorizate de case de pariuri. Cele mai importante cluburi: Juventus - Betfair, Inter Milano - Bwin, Roma - Betway
DANCIU LE FACE RECLAMĂ
Compania înființată în 1997 are un parteneriat de imagine cu directorul sportiv al roș-albilor, Ionel Dănciulescu. Fostul atacant a participat și la diverse spoturi de promovare ale firmei alături de legenda Stelei, Ilie Dumitrescu. În plus, cei doi fac analize detaliate pe pagina de facebook și le oferă ponturi fanilor.

LPF IA DUBLU FAȚĂ DE FRF
LPF a semnat un parteneriat anul trecut cu Betano, care plătește un milion de euro ca să-și alăture numele Ligii 1. În vară, se va reevalua înțelegerea, de văzut la ce parametri, dar există posibilitatea prelungirii pe încă 4 ani. Și FRF are un parteneriat puternic cu o casă de pariuri, este vorba de Fortuna, care virează jumătate de milion de euro pe an în vistieria federală pentru sponsorizarea echipei naționale. Bonus pentru FRF: Casa Pariurilor este sponsor principal pentru Cupa României și Liga 2, până în 2021.



RIVALII ÎN TOP
Mai mult de jumătate dintre echipele actuale ale Ligii 1 au parteneriate cu casele de pariuri. Cel mai mare contract îl are FCSB, care câștigă jumătate de milion de euro de la NetBet. Vicecampioana este urmată de Craiova, ce primește 300.000 de euro din înțelegerea cu Betano. Poli Iași, o adversară din play-out a "câinilor", își ajustează bugetul cu 100.000 de euro pe sezon din acordul cu SuperBet.

LA UN NIVEL SUPERIOR CU MACRON
Dinamoviștii vor extinde un contract important pentru club, cel cu Macron, sponsorul tehnic al roș-albilor începând cu vara lui 2017. "Câinii" au semnat cu italienii după 11 ani de parteneriat cu Nike, însă sunt foarte mulțumiți de recenta colaborare. Noul acord va aduce noi beneficii bucureștenilor, care vor intra la o categorie superioară de parteneri în portofoliul Macron. Grupările importante la nivel european sponsorizate de italieni sunt Lazio, Bologna, Cagliari, Udinese, Hajduk Split, Nice, Lens, Sporting Lisabona, Auxerre, Bruges, Real Sociedad, Levante și La Coruna.

CÂT IA PSG
Grupul Kindred, ce deține și Unibet pe lângă alte branduri în industria online a gambling-ului, a semnat de curând un contract uriaș prin care sponsorizează primele două ligi din Suedia. Mai ales că fondatorul, Anders Strom, este suedez. 200 de milioane de dolari este cuantumul contractului care va începe pe 1 ianuarie 2020 și se va derula pe 12 ani. Un alt contract de imagine foarte important este semnat cu PSG. Înțelegerea este pe doi ani și aduce 3 milioane de euro în contul parizienilor, conform L’Equipe. Compania mai are acorduri cu Aston Villa, Middlesbrough, Preston North End, dar și cu cluburi de cricket, darts și Counter Strike!




 FOTO Raed Krishan
www.gsp.ro

Comentarii