Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Mircea Rednic, savuros înainte de duelul cu FC Botoșani: ''În play-off, muzică, flori multe, kurtos. La noi, se aruncă în mititei”












Mircea Rednic așteaptă optimist meciul cu FC Botoșani, echipa care a învins de două ori Dinamo în sezonul regulat.




Dinamo - FC Botoșani va avea loc mâine, de la ora 21:00, în runda cu numărul 6 din play-out
De Florii, antrenorul „câinilor” a fost binedispus și pus pe șotii. Iată câteva declarații:

... despre play-out: „Obiectivul nostru este să terminăm pe primul loc în grupa asta de play-out. Întâlnim o echipă a Botoșaniului care a jucat foarte bine o perioadă, ultimul meci l-a câștigat, cu puțină șansă, dar șansa face parte din joc. În sezonul regulat a părut că singurul ei obiectiv este să o încurce pe Dinamo”



... despre suporteri: „Clar CFR Cluj va lua titlul, au un antrenor care joacă la rezultate, nu-l interesează, foarte bine face, la sfârșit ești pe primul loc, câștigi campionatul. La ce suporteri avem noi, eu n-aș putea să joc la rezultat. Nu putem să comparăm suporterii lui Dinamo cu cei ai CFR-ului. Nici acum, când sunt pe primul loc, nu vin în număr foarte mare la stadion, suporterii noștri apreciază și jocul pe care îl faci, nu numai rezultatul. Dar suporterii noștri să aibă răbdare pentru că ușor, ușor putem să facem o echipă puternică”

... despre schimbări în echipa de start: „O să folosesc sistemul de rotație la portari și o să încep și la atacanți. Popa și-a revenit, acum este 100% și o să joace și el titular, asta e clar”

... despre palmaresul lui Dinamo: „N-am mai vorbit acum cu domnul Negoiță, tot apar zvonuri, toată lumea vrea acum palmaresul, e mai complicat. Pe mine mă interesează să ne facem o sală de fitness nouă la Săftica, sunt mai multe lucruri de pus la punct. Toată lumea investește și trebuie să investim toți pe care-i interesează soarta acestui club”

... despre Ion Țiriac: „Ion Țiriac, ce să-l convingi? El așteaptă să-l conving eu? Nu vrea să investească în fotbal. Câți nu sunt dinamoviști... o lojă n-ar fi rău să ia măcar. Au mai rămas patru loje pe Național Arena. De săptămâna viitoare deschidem cont și livrăm marfa, să fim siguri că stau acolo într-un cont separat și nu se atinge nimeni de ei”.

... despre VAR: „VAR în Liga 1 ar fi bun, decât să aruncăm banii pe altceva, n-ar mai fi discuții. Toată lumea a introdus VAR-ul, de ce noi n-am face? Să așteptăm vreo 10 ani? Să luăm la mâna a doua VAR-ul. O să facem stadion, la Alexandria, la Slatina, facem aici pe undeva, la Clinceni, la Călărași și de Dinamo nu interesează pe nimeni”.

„Ar fi fost corect așa, să fie sistemul ca în Belgia. Mi-e teamă, acum cât înaintăm în această competiție vor fi echipe care își vor trimite jucătorii în vacanță, să trateze cu ușurință. Vedeți și în play-off, unii s-au agitat, au murit pe teren până au ajuns în play-off, apoi flori multe, muzică, kurtos și toată lumea fericită. Și nu numai ei, și alții. Altfel era dacă ar fi fost Dinamo în play-off.

Îi țin motivați în play-out, mai o primă. Și la Iași au avut primă după meci. Le-am zis că dacă o să câștigăm mâine nu vor mai intra în cantonament cu o zi înainte, vor veni în ziua jocului. Îi mai păcălim, mai o ciorbă de burtă, mai un grătar. I-am văzut și pe aștia ai mei, la Casa Românească ne agitam, ce să le dăm la aștia, că unii sunt musulmani, dar la un moment dat s-au aruncat în mititeii noștri, i-au întors și pe o parte și pe alta până i-au înghițit de tot”
Mircea Rednic, antrenor Dinamo






sursa: www.gsp.ro

Comentarii