Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Torje a făcut vizita medicală şi va semna cu Dinamo

[starttext]





torje dinamo



Transferul lui Gabi Torje la Dinamo, anunţat în EXCLUSIVITATE de digisport.ro şi aşteptat să se materializeze de două zile, va fi oficializat azi. Fotbalistul de 28 de ani, care se află sub contract cu Akhmat Grozny, va fi împrumutat la gruparea din Ştefan cel Mare până în vară.




În această dimineaţă, Torje a efectuat vizita medicală, iar în următoarele ore urmează să îşi pună semnătura pe contractul cu Dinamo. În acest moment, oficialii formaţiei alb-roşii mai aşteaptă doar actele de la gruparea din Rusia, însă lucrurile sunt puse la punct, atât cu Akhmat Grozny, cât şi cu Torje. Totul este, practic, o formalitate şi, începând de azi, Torje va fi din nou oficial jucătorul lui Dinamo, formaţie pentru care a mai jucat între 2008 şi 2011.


Formaţia finanţată de Ionuţ Negoiţă va suporta 10.000 de euro pe lună din salariul fotbalistului.

Altfel, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a recunoscut că şi l-a dorit şi el pe Torje, însă fotbalistul l-a refuzat, deoarece "este dinamovist".

Roș-albii s-au despărțit iarna aceasta de Paul Anton (26 de ani), care a semnat pe doi ani cu Anji, pentru care au primit 300.000 de euro, de Steliano Filip (23 de ani), transferat la Hajduk Split, contra sumei de 300.000 de euro și de Filipe Nascimento, plecat la Levski, unde va fi coleg de echipă cu un alt fost dinamovist Rivaldinho, care a fost cedat gratis.

"În mare parte lucrurile sunt rezolvate. Ne-am înţeles cu Gabi, aşteptăm doar ok-ul final al ruşilor. Suma e cea pe care aţi dat-o voi, dar vor fi şi clauze de performanţă. Gabi mi-a zis că problema cu ruşii este rezolvată. De asta s-au ocupat el şi impresarul", a spus Dănciulescu, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.

9 echipe a bifat până acum Torje: Timişoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny și Karabukspor.

2,5 milioane de euro e cota lui Torje, conform site-ului de specialitate transfermartk.de.


4 goluri a marcat Torje în cele 18 meciuri oficiale petrecute în tricoul lui Karabukspor

18 goluri a marcat Torje din 2011 până în prezent, de când a plecat de la Dinamo

Torje a mai jucat la Dinamo în perioada 2008-2011. A marcat 20 de goluri în cele 137 meciuri în tricoul "câinilor

sursa: www.digisport.ro
[endtext]











Comentarii