Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Cosmin Contra: "Vreau să ajungem la o înțelegere pe cale amiabilă ca să plec!”

 



Cosmin Contra (44 de ani) a acordat un interviu pentru GSP.ro în care a povestit situația în care se află la Dinamo și a dat detalii despre dificultățile avute la formația alb-roșie.


Cosmin Contra spune că el, jucătorii și cei din staff nu au primit niciun ban de la conducerea spaniolă, că Juan Melero, omul care l-a convins să revină la Dinamo a fost îndepărtat de Cortacero din proiect, și că speră să ajungă cât mai repede la un acord pentru terminarea contractului.


- Domnule Cosmin Contra, care este situția dumneavoastră la Dinamo?

- Hai să clarificăm lucrurile de la început, să nu mai fie discuții în care să se spună că eu i-am adus pe spanioli. Singura persoană cu care am vorbit despre acest proiect și de cei care vor cumpăra clubul și în care am avut încredere este Juan Melero. Am lucrat la Getafe, când am antrenat în Spania, și mi-a spus că el garantează pentru aceste persoane, că sunt persoane serioase și că vor să facă un proiect extraordinar în România. El mi-a spus că va fi creierul din această operațiune, că el va planifica totul. Știam ce profesionist e și că dacă va fi implicat va fi un proiect bun. Eu am negociat cu Juan Melero, nu cu Pablo Cortacero. Am venit la Dinamo și mi s-a promis marea cu sarea de către Melero și Cortacero. Mi-au promis că se vor face investiții infrastructură, că se va face o academie nouă, că se face stadionul noi, că vor fi investiții la nivel de echipă... În principiu, la nivel de echipă, s-au adus jucători buni pe contracte bune la nivelul României. Mi s-a promis un proiect foarte serios. 


- Și ce s-a întâmplat?

- Ce s-a întâmplat după, în aceste două luni... Cosmin Contra, jucătorii noi și cei din jurul meu nu au primit niciun măcar un euro! Nimeni nu a luat un euro de când a venit la echipă


Cosmin Contra: „Am dat 20.000 de euro de la mine pentru Dinamo”

- Conducerea ce v-a transmis?

- În fiecare săptămână au fost promisiuni că vor veni banii și că se vor achita salariile la zi. Dar nu s-a întâmplat. Eu nu am luat nici măcar un euro. Din contră, am cheltuit 20.000 de euro din buzunarul meu pentru a plăti diverse lucruri.


- Ce anume ați plătit?

- Am plătit anumite lucruri pe la Săftica, în fiecare săptămână dau niște bani de la mine celor care lucrează acolo, bucătarilor, celor care îngrijesc terenul, femeilor de serviciu... Sunt bani dați din buzunarul meu și nu ar fi trebuit să fie dați de mine! Chiar și apartamentul în care stau l-am plătit eu. Am crezut în proiect și am plătit 6 luni în avans apartamentul în care stau. Am dat 7.000 de euro pentru că aveam încredere în proiect, pentru că mi-a garantat Juan Melero.


Contra: „Juan Melero a fost îndepărtat de la Dinamo! Nu avem bani nici de pizza”

- Cu Juan Melero ați mai vorbit?

- Juan Melero a fost îndepărtat din acest proiect! Eu am aflat după trei săptămâni. Am vorbit cu el pentru că a fost singurul în care am crezut și pe care-l cunoșteam. Din păcate, mi-a spus îi pare rău, dar el a fost îndepărtat din acest proiect și nu mai poate să mă ajute. Am întrebat «Bun, și cu mine cum rămâne?» și mi-a spus «Trebuie să încerci să faci ce trebuie să faci, dar eu nu pot să te ajut!». Am rămas cum am rămas...


- Cum e atmosfera acum la echipă?

- Situația este foarte complicată. Din păcate, nu sunt probleme doar la prima echipă. Există probleme la copii și juniori, la furnizori.. Nu avem bani să luăm pizza după meciuri ca să dăm jucătorilor, cu o zi înainte de meci nu știm dacă avem bani ca să mergem în deplasări! Situația este foarte grea și foarte dificilă! Lumea trebuie să înțeleagă că e o situație dificilă!  De două luni și jumătate mi se întâmplă numai probleme la echipă. Sufăr enorm pentru că am venit cu inima deschisă la Dinamo, am crezut într-un proiect măreț. Încerc din toate puterile să țin corabia pe linia de plutire. Dau bani de la mine... Eu nu am luat niciun euro în aceste trei luni de zile!  Lucrurile au degenerat în asemenea hal și nu a depins doar de mine...


Mi s-au promis multe lucruri și s-au făcut puține. Sau chiar deloc. Când voi pleca, voi face o conferință de presă în care voi spune exact situația de la Dinamo și ce am trăit. Și lumea să aprecieze dacă am lucrat în condiții normale sau în unele imposibile.

- Cosmin Contra

„Vreau să ajungem la o înțelegere pe cale amiabilă ca să plec!”

- Care este stadiul negocierilor legate de plecare?

- Sunt niște negocieri și vom vedea ce se va întâmpla. Sunt niște condiții normale... Crede-mă, ceea ce am cerut nu este exagerat. Am cerut ceva de bun simț.


- Mai există șanse să rămâneți?

- Eu am contract și nu îmi voi da demisia. Vreau să ajungem la o înțelegere pe cale amiabilă ca să plec! Ei își doresc același lucru. Trebuie să ajungem la un numitor comun cât mai repede. Până atunci sunt antrenorul echipei și pregătesc meciul cu FC Voluntari cât mai greu.


- O împăcare ar fi posibilă?

- Nu depinde doar de mine. Eu cred că, din partea ambelor parți e această dorință de a ajunge la o înțelegere și fiecare să meargă pe drumul lui


În primele jocuri s-a văzut adevărata față a echipei. Din păcate, situația a devenit tensionată pe zi ce trece. Au fost tot mai multe promisiuni care nu s-au dus la bun sfârșit și s-a ajuns în situația în care suntem.

- Cosmin Contra



sursa: gsp.ro

Comentarii