Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Nuevo Dinamo, intre probleme si promisiuni neonorate


Viitorul - Dinamo 2-1. Un rezultat normal, tinand cont de prestatiile dinamoviste ale ultimilor ani. Un rezultat greu de digerat pentru orice fan dinamovist. A 5-a infrangere la rand, si play-off-ul pare tot mai indepartat. Sunt alte lucruri mai importante, care merita mentionate, descrise in randurile de mai jos.

Rezultatul e nedrept, un meci egal era poate mai corect, tinand cont de desfasurarea meciului. Dinamo a stat in pressing, au facut pressing pana in careul de 6 metri, au recuperat mingii, si singurul gol - cel inscris de Borja Valle in minutul 64, a venit tot in urma unei faze de pressing, in care noul intrat - Măgureanu - beneficiaza de recuperarea lui Sorescu, dribleaza frumos si portarul, si reuseste sa ii paseze lui Borja Valle, care inscrie. Daca mai tinem cont si de bara lui Camara, putem spune ca am pierdut un punct acest meci. Luand in calcul si golul stupid luat de Mejias, am fi indreptatiti sa spunem ca rezultatul este totusi nedrept.


N-am avut noroc, dar n-am avut nici jucatori in forma.

Prezenta lui Nemec in teren a inceput deja sa enerveze pe toata lumea. Uitandu-ma la Nemec mi s-a facut dor de Popica, vesnicul nostru atacant care nu inscria. La banii lui Nemec luam 5 popici, unu' tot o baga in ațe. 

Nu este vina lui Nemec, cat a celor care i-au dat credit; la 35 de ani, slovacul si-a atins limitele fizice si o revenire a sa la forta si loviturile de cap care ne incantau candva sunt putin probabile. 

Prin comparatie Magaye Gueye nu este nici el vreunul care rupe gura targului, insa a facut pressing, a sutat spre poarta, are totusi vana de atacant - iesit din forma, adevarat, insa cu posibilitati de recuperare, in functie de kilogramele pe care le va pierde in saptamanile urmatoare.

Dintre achizitiile spaniole, jucatorii care au confirmat pana acum sunt Borja Valle, Camara, Isma Lopez, Gonzales, si poate Gol. Portarii sunt praf, Straton era peste ei. Jucatori avem, din pacate nu avem echipa, iar aici, cu regret trebuie sa o zic, este vina lui Cosmin Contra.

A 5-a infrangere consecutiva ar trebui sa ii dea de gandit lui Cosmin. Nu poti sa joci la nesfarsit cu doi inchizatori. Jucatorii spanioli sunt jucatori de atac, si au nevoie de un varf de atac.  Toate echipele spaniole joaca la pressing, contraatacuri rapide, atacuri elaborate. Cand te uiti la ce stopuri pun, si la dribling-urile facute, iti dai seama de clasa lor superioara. Bubuiala aia de mingii o fac si ei in minutele de prelungiri, cand sunt disperati, nu dupa primele 20-30 de minute, cand raman fara optiuni in atac. Cand ai o baza de selectie atat de mare - cu jucatorii echipei a 2-a ajung la 3 echipe de seniori - iti pui problema greselilor tactice facute. Este Cosmin Contra antrenorul potrivit pentru perioada aceasta? Nu stiu ce sa cred.

Echipa joaca precum in perioada Albin&Bokila. Avem posesie, avem pressing, n-avem goluri. Cosmin Contra are totusi dreptate in anumite privinte. O echipa demoralizata din cauza nerespectarii promisiunilor financiare este o echipa usor de invins. Iar aici intervin intrebarile aflata pe buzele tuturor: Este Pablo Cortacero demn de incredere? Are el banii necesari pentru a sustine un club aflat in colaps?

La prima intrebare, faptele par sa afirme contrariul. Joaca de-a uite banii - nu sunt banii e periculoasa. Oricare dintre noi, cand isi plateste online internetul, curentul, casca ochii de 10 ori, sa nu trimita banii intr-un cont gresit, si asta cand vorbim de sume de zeci-sute de lei. Nu poti sa invoci contul gresit cand trimiti sute de mii de euro. Poti insa sa invoci starea de sanatate, coronavirusul, lucruri reale si adevarate. Parerea mea e ca ne-a mintit - eu, ca si cotizant DDB consider ca fac parte din actionariatul minoritar in club. Deci actionarul majoritar nu ma respecta pe mine, ca minoritar - altminteri ar fi existat o discutie clara cu reprezentantii programului DDB.

La a doua intrebare - are Cortacero banii? Eu spun - contrar opiniei multora si mai ales a clarvazatorului Danuț Lupu ca ii are. Pe ce ma bazez? Pe intuitie. Nu vii sa cumperi un club, sa ii aduci toate vedetele - caci da, sunt vedete, jucatori caliti in campionate puternice, nu juniori de liga a 3-a - daca nu ai un plan bine pus la punct. Tot ce a facut pe plan organizatoric Cortacero a facut bine, cu cap. Mai putin salariile enorme, dar fara ele, jucatorii n-ar fi venit.


Daca are, de unde are bani?

Actionarul majoritar al clubului este un fond de investitii. Investigatiile presei au adus la cunostinta publicului faptul ca e o societate mai "diferita" fata de ceea ce ne asteptam noi. Pe romaneste, daca vrei sa le dai foc la hotel, nu prea poti. Spaniolii au acces in lumea buna a fotbalului, la combinatiile facute in Spania si Anglia, la jucatori platiti cu milioane de euro pe an. Sunt multe scandaluri si in Spania vis-a-vis de evaziunile fiscale. Jucatori precum Ronaldo sau Messi au fost luati la intrebari de procurorii fiscului. E clar ca este si acolo, si functioneaza, o intreaga industrie a banilor rezultati din fotbal. Care bani sunt gestionati prin "fonduri de investitii" si reinvestiti. Jucatorii milionari din Anglia sau Spania au si ei nevoie de consiliere financiara, astfel incat sa plateasca mai putin impozite statelor respective - exista scutiri de taxe si impozite pentru investitii in diverse domenii in statele respective.

Deci, parerea mea sincera - da, spaniolii au bani. Multi bani. Problemele sunt de alt ordin - accesul la acesti bani si mai ales transparenta tranzactiilor. Nu spun ca e ceva gresit in ceea ce fac si nici nu insinuez ceva in aceasta privinta. Ce inseamna salariile tuturor jucatorilor? Pentru noi, obisnuiti cu mediocritatea Negoita, inseamna sume enorme. Pentru ei, toata suma salariilor lunare inseamna plata salariului unui singur jucator mai bunicel din Anglia sau Spania.

Mai departe, privind lucrurile intr-un mod logic. De ce s-a ales in fruntea clubului un avocat? Dorin Șerdean, dinamovist, unul de-al nostru, maestru international de sah, este presedintele executiv al clubului in acest moment. De ce oare spaniolii nu au ales un alt presedinte in locul lui? Excluzand meritele lui personale, puteau sa aleaga unul dintre presedintii lor, nu neaparat un om capabil sa prevada lucrurile cu 3-4 mutari inainte, si sa stie bine legile in Romania.

Deci da, parerea mea e ca trebuie sa stam linistiti in privinta asta - cel putin o saptamana, pana se va vedea daca este convocat actionariatul pentru majorarea de capital promisa. Motivul de ingrijorare insa vine din alta parte.

Fara indoiala, cel mai inteligent dintre fostii actionari din parioada de aur post-decembrista, este domnul Badea. Fostii lui parteneri s-au dus la fund, unii nu mai sunt printre noi, altii au revenit dupa ani grei de puscarie. Nea' Nicu a facut o miscare surprinzatoare saptamana trecuta, notificand clubul sa nu mai afiseze denumirea F.C. Dinamo Bucuresti. Aici e - dupa parerea mea sincera, principalul motiv de ingrijorare. De ce, in toata perioada Negoita, nu a existat o astfel de notificare, si ea vine acum? Domnul Badea ne-a demonstrat clar de-a lungul anilor cine-i seful, orice presiuni de orice natura s-ar fi facut - guverne, judecatori - s-au lovit de un zid de beton, imposibil de daramat. Faptul ca pana acum n-avem stadion este opera dansului, si probabil ca vom avea atunci cand va voi dansul acest lucru. Sa ne amintim de episodul cu ciclistii ofensati de posibila disparitie a velodromului inutilizabil plin de buruieni si sa admiram geniul care conduce din umbra aceste operatiuni.

Probabil cineva se asigura ca in cazul unui faliment al unei societati cu care nu are nimic in comun, numele F.C. Dinamo Bucuresti poate fi folosit fara probleme mai departe. Iarasi o idee ar fi ca notificarea aceasta a fost facuta cu un rost. Ar fi stupid sa credem ca domnul Badea face ceva fara rost. Acoperit de acte, de avocati, el merge mai departe pe drumul lui, care - sunt convins - se va mai intersecta in viitor cu drumul echipei din prima liga, desi dansul sustine contrariul.


Deci avem probleme. Probleme multe. Problema sportiva, problema financiara, problema cu blocarea stadionului - stim, e ca si construit, vin alegerile, se va face stadion anul urmator, asteptam zilele urmatoare inainte de alegeri si noul proiect, ne-am obisnuit deja.


In incheiere as vrea sa adresez un mesaj clasei politice din Romania. Dragilor politicieni - cei care urmariti acest grup cu peste 60.000 oameni - va multumim, noul stadion se va face cand va vrea domnul Badea. Nu va banuiesc de rea vointa, ci doar ca sunteti incapabili. Orice culoare politica ati avea, sunteti incapabili. Peste o luna, cand veti cersi voturi dinamoviste, eu voi fi cel care va da reject campaniilor voastre inutile si asta pentru ca, spre deosebire de voi, eu pot. Si, spre deosebire de voi, imi voi respecta si promisiunea.


Nu putem sa mergem la nesfarsit pe incredere - nici cu stadionul, nici cu investitiile. Incredere avem doar in noi. Atat.


Sursa foto: colaj digisport.ro, foto Sport Pictures

Articol scris de Robert Muntean

Comentarii