Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Contra îl vrea, Negoiţă, ba!

[starttext]






Lazăr a ajuns la Dinamo în 2013, după o perioadă lungă în care a fost în litigiu cu Sportul Studenţesc



"Guriţă" îşi doreşte revenirea la echipă a lui Valentin Lazăr, dar patronul lui Dinamo ține să îl vândă cu orice preţ din cauza problemelor comportamentale ale mijlocaşului.



Cosmin Contra nu este mulţumit de randamentul arătat de Claudiu Bumba, 23 de ani, în banda stângă şi i-a cerut patronului Ionuţ Negoiţă păstrarea lui Valentin Lazăr, 27 de ani, după întoarcerea acestuia din Qatar, împrumutul la Al Sailiya fiind la final.

"Guriţă" speră că Bumba se va ambiţiona suplimentar dacă va avea o concurenţă serioasă pe post, dar, din păcate pentru tehnicianul dinamovist, Negoiţă are altă părere.

Conform surselor Gazetei, finanţatorul de la RIN vrea să scape cu orice preţ de Lazăr din cauza problemelor de disciplină pe care le are mijlocaşul. Negoiţă le-a transmis deja celor din staff-ul managerial să îl vândă cu orice preţ, pentru a scăpa de el.

NU MAI E DORIT ÎN QATAR?

Cei de la Al Sailiya, echipa la care a fost împrumutat până acum Vali, nu par dispuși să mai achite 500.000 €. În iarnă, când qatarienii l-au luat pe Lazăr, au achitat 200.000 € şi au promis încă o jumătate de milion în cazul în care se va hotărî păstrarea definitivă a mijlocaşului. Acum, aceştia vor să achite mai puţin.

Deşi au fost deranjaţi de neseriozitatea arabilor, "câinii" au transmis echipei din Qatar că acceptă cu 100.000 €  mai puţin, cu condiţia ca banii să fie livraţi într-o singură tranşă.

PROBLEME DE COMPORTAMENT

De ce nu mai e dorit mijlocașul în "haită"? Lazăr a avut mari probleme de disciplină mai ales în perioada în care Mircea Rednic antrena Dinamo.

S-a ajuns chiar până la momentul în care "Puriul" nu i-a permis mijlocaşului să se antreneze cu prima echipă, într-un final fiind împrumutat la Concordia Chiajna.

Ultima mostră de indisciplină a lui "Lăzărică" a fost în urmă cu o lună, când, într-o discuţie publică cu Harlem Gnohere, pe o platformă de socializare, dinamovistul a încheiat cu "Seara bună şi m*** Rednic!".

2
goluri și 4 assist-uri în 10 meciuri a reuşit Lazăr pentru Al Sailiya

1.000.000 €
e valoarea lui Lazăr în acest moment conform transfermarkt.de. În 2014 era cotat la 1.800.000 €

16.000 €
pe lună câştigă Lazăr la Al Sailiya


sursa: www.gsp.ro
[endtext]

Comentarii