Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Interes major în Ştefan cel Mare pentru Liga Campionilor. Galeria lui Dinamo a solicitat 500 de bilete pentru meciul cu Motor Zaporojie şi anunţă spectacol de zile mari

[starttext]








Dinamo Bucureşti susţine joi, de la ora 18:00, meciul doi în Grupa D a Ligii Campionilor. Partida are însă o însemnătate aparte, este prima în propria bază sportivă în această competiţie, după foarte mulţi ani. La precedenta participare, în sezonul 2005-2006, Dinamo şi-a susţinut meciurile de pe teren propriu la Buzău.


Campioana României şi-a făcut un debut promiţător în cea mai tare competiţie a cluburilor, scor 32-32 în deplasare cu danezii de la Holstebro. Rezultatul nu i-a mulţumit însă pe deplin pe dinamovişti. ”I-am avut în mână pe adversari şi i-am scăpat. Înainte de joc nu mă gândeam că s-ar putea termina egal”, a comentat antrenorul Eliodor Voica.

Dan Savenco şi Jakov Vrankovic şi-au manifestat, la rândul lor, părerea de rău, după ce Dinamo a fost la o secundă distanţă să vină cu două puncte din Danemarca. ”Am făcut un meci bun, dar şi multe greşeli, care ne-au costat victoria. Cred că putem să jucăm mult mai bine de atât, sperăm să ne impunem cu Motor Zaporojie”, a declarat Dan Savenco. ”La Holstebro a fost primul nostru meci în Liga Campionilor, de aceea au mai apărut şi greşeli. Putem arăta mult mai mult”, a afirmat şi Jakov Vrankovic.

Primul meci cu Holstebro în Grupa D este deja istorie, iar toate gândurile se îndreaptă către Motor Zaporojie, joc care vine la numai 4 zile distanţă de cel disputat în Danemarca. ”Nu este un dezavantaj că vine aşa repede. Până în decembrie vom avea jocuri la 3-4 zile distanţă, astfel că trebuie să ne obişnuim cu un astfel de program”, a precizat Eliodor Voica, pus deja în gardă de forţa ucrainenilor: ”Am văzut o echipă capabilă de suprize. Motor are jucători buni la linia de 9 metri, rapizi, capabili să câştige meciuri. Shelmenko este foarte periculos, au şi un centru foarte valoros (n.r. Barys Pukhouski). Adversara ştie să joace în momente critice, trebuie să avem o evoluţie perfectă”.


”Partida cu Motor Zaporojie este cea mai puternică şi cea mai importantă din grupă”, Dan Savenco, pivot Dinamo
Pentru partida de joi din Ştefan cel Mare, campioana României nu-l mai are la dispoziţie pe Bogdan Criciotoiu, care s-a transferat în Bundesliga la Bergischer. În schimb, în lot reapare francezul Ragot, după ce şi-a reluat antrenamentele.

Interesul pentru acest meci este major în rândul suporterilor dinamovişti, care anunţat spectacol la primul meci al clubului în grupele Ligii Campionilor, după o vreme destul de îndelungată. Galeria lui Dinamo a solicitat nu mai puţin de 500 de bilete!

Primii 100 de copii care vor ajunge la sală vor primi eşarfe cu însemnele clubului
În pauza meciului, organizatorii vor oferi 5 abonamente gratuite pentru următoarele meciuri în Liga Campionilor, dar şi tricoul oficial cu care a evoluat Bogdan Criciotoiu



Irina Shutska, jucătoare transferată de Dinamo la echipa feminină în această vară şi care în trecut a evoluat în Ucraina la Motor Zaporojie, a făcut o scurtă caracterizare a adversarului de joi. ”Motor este o echipă puternică, rapidă, se bazează pe o apărare 6-0 şi un joc de contraatac. Au jucători foarte înalţi pe zonă centrală, care sunt greu de depăşit. Un mare handicap pentru Motor este că nu joacă într-un campionat puternic, precum Dinamo. Nivelul în Ucraina este foarte scăzut, majoritatea echipelor nu-i fac faţă lui Motor”.

sursa : www.prosport.ro

[endtext]

Comentarii