Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Mărturie cutremurătoare după Dinamo - Steaua. ”După meci, când l-am văzut jos pe Saeid şi nu respiră, mi-au venit în gând toate imaginile cu Hîldan, Cozma, Ekeng 😭

[starttext]




EXCLUSIV VIDEO | Mărturie cutremurătoare după Dinamo - Steaua. ”După meci, când l-am văzut jos pe Saeid şi nu respiră, mi-au venit în gând toate imaginile cu Hîldan, Cozma, Ekeng. Mi-am zis că nu se poate să păţim aşa ceva!”





Dinamo Bucureşti a fost mare favorită să câştige finala cu Steaua Bucureşti în Liga Naţională de handbal masculin, dar acum a ajuns să îşi pună serioase semne de întrebare dacă îşi poate păstra titlul, după modul cum s-a terminat jocul doi din Ştefan cel Mare: 26-27. Partida decisivă va avea loc pe 30 mai, la Chiajna.




Dinamo a trăit un adevărat coşmar, dacă ar fi să punem cap la cap piesele întregului tablou al jocului de joi. Sajad Esteki, cel mai bun marcator al echipei în play-off, nu a mai jucat din minutul 19, el fiind transportat direct la spital, după ce a acuzat o lovitură la nivelul coastelor. Fratele lui Allahkaram Esteki a jucat într-un picior finalul de joc, fiind accidentat, iar Dinamo a acuzat faptul că i s-a anulat un gol perfect valabil la scorul de 25-25. La acel moment s-a fluierat forţare în atac. Tensiunea a atins însă cote alarmante după joc, după ce alţi doi handbalişti de la Dinamo, Saeid Heidaridad şi Vadim Gayduchenko, s-au simţit rău. Primul s-a prăbuşit la pământ după ce nu a mai putut să respire, fiind resuscitat de medici. După ce lucrurile au revenit în control, portarul iranian a fost transportat la spital, unde se regăseşte şi în momentul de faţă, fiind însă în afara oricărui pericol.

Saeid Heidaridad a jucat meciul cu Steaua la trei zile distanţă după ce a ieşit din spital. Iranianul a avut o sinuzită puternică, astfel că a stat pe perfuzii şi antibiotice, iar după un meci destul de intens, cu mare presiune, disputat într-o atmosferă foarte fierbinte şi la propriu şi la figurat, a căzut în drum spre vestiar. ”Saeid nu a mai putut să respire, el are o problemă la sinusuri şi la amigdale, s-au inflamat foarte rău şi s-au blocat căile respiratorii. Doctorul nostru a fost pe fază şi colegul lui de la naţionala Iranului, Mohsen Babasafari a venit, l-a ridicat, l-a întors într-o parte. Domnii de la ambulanţă au venit la rândul lor imediat, au putut să-l resusciteze şi să-şi revină. Acum este bine, aşteptăm şi ultimele rezultate ale analizelor, să vedem când poate să reînceapă antrenamentele”, a declarat Ovidiu Semen la ProSport LIVE. Team-managerul a făcut cu această ocazie şi o mărturie cutremurătoare: ”După meci, când l-am văzut jos pe Saeid şi nu respiră, mi-au venit în gând toate imaginile cu Hîldan, Marian (n.r. Cozma), Ekeng. Mi-am zis că nu se poate să păţim aşa ceva!”

”Marian Comza a fost un luptător toată viaţa lui, era un om care nu făcea rabat de la muncă. Dacă ar fi fost ieri pe teren, el ar fi dat totul şi cred că am fi ieşit învingători, la valoarea lui de pivot”, Ovidiu Semen, team-manager Dinamo.


Dinamo speră să-şi refacă până miercuri, la meciul decisiv, tot lotul. Sajad Esteki a ieşit deja din spital, având doar o contuzie. De asemenea, Ovidiu Semen este de părere că Saeid Heidaridad va fi în teren. ”Mizăm pe tot lotul, e ultimul joc, va fi cu cupa şi medaliile pe masă. Băieţii au trecut prin multe în acest sezon, sper să arate tăria de caracter şi exact care le este valoarea reală”.

Alte declaraţii oferite de Ovidiu Semen la ProSport LIVE

”Nu am jucat ce trebuia, au intervenit şi accidentările, din 14 jucători banca s-a făcut de 12. Ne-am revenit cu ajutorul publicului, le mulţumesc că au fost alături de noi. Iar dacă nu se comiteau nişte greşeli de arbitraj în ultimele 5 minute, poate rezultatul era altul. Scorul este 1-1, felicit Steaua şi aşteptăm meciul care va decide cine merită să fie campioana”.

”Linia de 9 metri nu a mers bine. Accidentându-se şi Sajad în minutul 18-19, am rămas şi fără un jucător în acest compartiment. Iar prestaţia unor jucători de la 9 metri a lăsat mult de dorit, singurul care a evoluat la aşteptările noastre a fost Vitaly Komogorov”.

Nu ştiu dacă fraţii Esteki vor merge merge la CSM. Am citit, am văzut, deocamdată sunt la noi. au contract până pe 10 iunie, după care vedem ce va fi. Bineînţeles că ne-am luat şi noi măsuri de întărire a lotului. cu câţiva am semnat contractele, aşteptăm să se termine campionatul şi la momentul oportun vom face publică echipa”.

”Sub cuvânt de onoare că nu am pregătit absolut nimic înaintea meciului de ieri, pentru a sărbători titlul în cazul unei victorii, nici măcar un suc. De când am fost păţiţi cu CSM Bucureşti în urmă cu 2 ani, când am zis că-i batem în meciul doi şi a fost de fapt nevoie şi de un joc trei, niciodată nu mai facem aşa ceva. Să câştige băieţii meciul şi imposibil să nu găsim apoi un restaurant mare în Bucureşti. Nu este nimic adevărat că am pregătit ceva, au inventat cei de la Steaua această informaţie”


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
sursa: www.prosport.ro
[endtext]

Comentarii