Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Pierdere grea pentru „câini”: ratează jumătate din toamnă!


mijlocașul central Vlad Achim (31 de ani) a suferit o fractură de metatarsian la piciorul stâng și va sta pe margine cel puțin o lună


 De-abia sosit la Dinamo, mijlocașul central Vlad Achim (31 de ani) a suferit o fractură de metatarsian la piciorul stâng și va sta pe margine cel puțin o lună. 


Dinamo n-a șutat nici măcar o dată pe spațiul porții în înfrângerea de la debutul mandatului lui Cosmin Contra, iar un necaz nu vine niciodată singur. A pierdut pe termen lung un fotbalist care era apreciat și despre care însuși "Guriță" a vorbit laudativ la învestirea ca antrenor principal.


Vlad Achim a rezistat pe teren nici 7 minute în partida cu Chindia. Mijlocașul de 31 de ani s-a ales cu o fractură de metatarsian la piciorul stâng și va rata cel puțin o lună, conform primelor estimări.


Chiar două, totul depinzând de cum se va recupera jucătorul sosit în această vară la clubul din Ștefan cel Mare. Vlad Achim s-a accidentat fără să fie lovit de vreun adversar. Aflat în duel cu Tomas Diaz, el a călcat strâmb și a făcut imediat semn că nu mai poate juca. Este o veste proastă pentru staff-ul tehnic al "câinilor", fiindcă Achim era văzut ca unul dintre titularii cerți ai echipei, chiar dacă antrenorul a anunțat sosiri masive în mercato târziu pentru Dinamo.


90 de minute

a strâns Achim în tricoul "câinilor", 83 cu Hermannstadt și 7 cu Chindia


30 de meciuri

a adunat Vlad ediția trecută la Viitorul, marcând de 5 ori. A ratat lotul de 10 ori


Straton e mai bine: stă doar o săptămână

Un alt fotbalist care a ieșit accidentat în meciul cu Chindia este portarul Cătălin Straton. El a părăsit terenul la pauză, cu entorsă, inițial i-a speriat pe dinamoviști, doar că situația lui nu este foarte gravă. În sensul că va trebui să stea până la finalul săptămânii, după care, dacă nu apare ceva neprevăzut, va putea să-și reia antrenamentele


sursa: gsp.ro

Comentarii