Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Negoiță și Dinamo primesc o nouă lovitură. La iarnă, datoriile clubului vor crește automat cu 1.000.000€!






 




Dinamo este o echipă ce pare în degringoladă din punct de vedere financiar, chiar dacă în birourile clubului se lucrează la foc continuu. Aduși undeva la limita dezastrului de lipsa investițiilor, conducerea administrativă a „câinilor” e obligată să-și arate măiestria atunci când jonglează cu probleme cotidiene ale clubului. Printre acestea, se numără și una care devine din ce în ce mai presantă. Numele acesteia: Ionuț Șerban.


inRead invented by Teads
Povestea unică a mijlocașului central de 24 de ani a început în urmă cu mai bine de șase ani. În vara lui 2013, atunci când Ionuț Negoiță tocmai preluase Dinamo în calitate de acționar majoritar, două dintre țintele „câinilor” au fost Ionuț Șerban și Valentin Lazăr, jucătorii Sportului Studențesc. Dintre cei doi, Șerban era văzut jucătorul cu un viitor mai luminos, mai ales că apucase să debuteze în Liga 1 încă de la vârsta de 16 ani și jumătate. Tocmai de aceea, aducerea lui în Ștefan cel Mare a fost considerată o lovitură de proporții dată de conducerea roș-albilor.


Cine a dat „gaura”: Anghelache sau Negoiță?
Ce nu se știa atunci și s-a aflat abia ulterior a fost detaliul reprezentat de o clauză ascunsă în contractul de transfer al jucătorului. Mai exact, în document se scrie clar, negru pe alb, că în cazul în care jucătorul este vândut sau îi expiră contractul fără să fie vina acestuia, Sportul Studențesc trebuie să primească un milion de euro în schimb. Adică, dacă Șerban nu se retrage, Vasile Șiman, patronul Sportului Studențesc trebuie să primească o sumă uriașă.


La acea vreme, conducerea lui Dinamo îl avea în frunte pe Constantin Anghelache, cel care primise încredere deplină din partea lui Ionuț Negoiță și care a fost arătat cu degetul de mulți dintre cei care s-au perindat prin curtea clubului alb-roșu în ultimii ani. În apărarea sa, Anghelache susține că actul de transfer al mijlocașului a fost citit și aprobat chiar de către Ionuț Negoiță.

Full time la antrenamente, șomer la meciuri
Anii au trecut, Șerban nu a confirmat așteptările exagerate și, drept urmare, a început să joace din ce în ce mai puțin. Scos din ritm de lipsa meciurilor, fotbalistul ajuns acum la 24 de ani a început să fie ignorat parțial sau aproape în totalitate de antrenorii care au condus în ultima perioadă Dinamo. Astfel, dacă în primul sezon, 2013/14, a prins 21 de meciuri în campionat, în ultima stagiune completă, 2018/19, Șerban a jucat în doar 6 partide de Liga 1. În acest sezon, mijlocașul a fost pe banca de rezerve doar o singură dată, fără să prindă vreun minut pe gazon.

Practic, jucătorul de 24 de ani este în acest moment un soi de sparring partner pentru colegi. Se prezintă la antrenamentele echipei, face pregătirea cot la cot alături de colegii săi, dar când vine ora jocului este lăsat în tribună sau acasă. Interesant este că Dușan Uhrin chiar se preocupă de situația lui și îi oferă destule indicații la antrenamente, dar până acum nu a contat deloc pe el. Ca cei mai mulți antrenori care au pregătit Dinamo, și cehul îl evită pe fostul fotbalist al Sportului din cauza faptului că, sub presiunea obținerii unor rezultate bune pe termen scurt, nu-și permite să conteze pe un fotbalist aproape ieșit din circuit de sezoane bune.

Trag de el pentru prelungire, dar el vrea să joace
Tocmai din acest motiv, situația lui, dar și a lui Dinamo, este extrem de complicată. Peste fix două luni, Șerban intră în ultimele șase luni de contract și va putea semna cu orice echipă îl va convinge că îi va da șansa să joace. Odată cu semnătura sa pe un contract ce conține sigla oricărei alte echipe în afară de Dinamo, roș-albii vor ști clar că trebuie să achite 1.000.000 de euro către Vasile Șiman.

Pentru a evita acest lucru, Bogdan Bălănescu a purtat mai multe discuții cu Șerban, dar tatonările nu s-au concretizat și într-o prelungire a contractului scadent pe 30 iunie 2020. Asta pentru că mijlocașul central care poate juca inclusiv pe banda dreaptă a apărării a cerut garanții că va fi din nou parte activă a echipei, lucru pe care conducerea nu i-l poate asigura. Din acest motiv, sunt șanse enorme ca, de la vară, la datoriile unui club și așa în prag de colaps financiar să se adauge încă o piatră de moară în valoare de 1.000.000 de euro.

Câte meciuri a strâns Șerban la Dinamo în funcție de sezon:
2013/14 – 25
2014/15 – 14
2015/16 – 9
2016/17 – 6
2017/18 – 9
2018/19 – 7
2019/20 – 0

TOTAL: 70


sursa  foto: www.digisport.ro
sursa: www.prosport.ro

Comentarii