S-a spus după moartea sa că Dinamo a câştigat un simbol. Adevărat. Sintagma CÂINII ROŞII a fost cernită postdecembrist de focul rece al 'fotbalismului democratic' . Ambâţul canin al roşcovanului Nelu Numweiller a fost calmat de timp și de metodă. Altminteri , momentul 05.10.2000 a fost ca o transfuzie de sânge proaspăt și un şut in conştiinţă, care ne-a împins, tot mai calchiaţi, prin mediocritatea următorilor 20 de ani d.H.îldan.
"Dacă moartea nu vrea bani, vrea copii și oameni mari", spun versurile cantecului Mariei Lătăreţu, pe care Cătălin și l-a dedicat și a cerut bis la petrecerea aniversara din seara de 4 octombrie, după care, a plecat liniştit acasă . Ca și Maria, Cătălin a murit a doua zi pe o scenă, nu a cantecului popular, ci a fotbalului. Spiritul său e ca un anticoagulant, suntem unici , asa cum susţinem, și pentru că alţii nu au un Cătălin al lor. Nicola Tesla a spus odată așa: "Dacă mă tai la deget mă doare pentru că degetul face parte din mine, dacă un prieten e rănit mă doare durerea lui, dacă pe dușman l-am invins tot mă doare , pentru că ,de fapt , suntem toți , unul". Deaceea , acest "spirit" dacă nu e folosit întru pur alb și roșu , ci amestecat cu negrul fanatismului huliganic , dăunează, dauneaza ireversibil. Cătălin nu a urât pe nimeni și nimic in 24 de ani de viaţă și 14 de Dinamo. Nici Ghencea , nici Giuleștiul , nici Bănia, nu le-a ocărât. A iubit fotbalul, viața și familia lui. A fost combativ, credincios, omenos.
"El nu avea in cap decât idea de a câștiga..." (Mister)
"Dacă ar fi fost pe teren cu Steaua, aș fi fost sigur că măcar unul dintre cei 11 dinamovişti va da totul pentru victorie."(Fl. Petre)
"...un om de o calitate sufletească extraordinară, sunt puține cuvinte pentru a-l descrie pe Cătălin Hâldan, omul și jucatorul (Ionel Dănciulescu)
" Băi, hai să le aratam ăstora ce înseamnă Dinamo!" (Cătălin)
"Băi, eu mor.." Acestea din urmă..ultimele lui cuvinte.. Sigur ar fi vrut să continue cu "..aveţi grijă de voi și de Dinamo!" Că a murit pe un teren obscur, nu e o coincidență, aici e puterea exemplului lui de dăruire , mai mult decât moartea sa. "Nu are rost să mai joci și in repriza a doua"(Ţânţarul) "Mister, mă simt in formă și vreau să mai joc." Și, la 16 metri de poarta sa, la '74' de metri (7+4=11) de cea adversa , in minutul '74' , NUMARUL '11' , a cazut pe teren , de acolo , in tribuna și eternitate. Octombrie , lună fatidica pentru el , pe un 2 octombrie 1994 a și debutat pentru noi într-un 0 la 2 contra Stelei, iar acest unu plus unu fac doi la urmarit de pe tricou și din germenii ADN-ului său până la Olteniţa și până azi fix la 20 de ani de la dispariția sa, dar poate și pentru că , nu-i așa, pe emblema sunt imprimaţi 'simbolic' doi câini. Unul e el. Însă uneori acest simbol al nostru e tăvălit cu subiectivitate și egoism, nefiind întotdeauna talisman şi patrimoniu al echipei pe care el a slujit-o cu atâta credinţă. Mi-e și silă la gândul că aici, am scris poate și cu scopul unei prostii de like, o citire in plus.. Chestie general împământenită. O poză cu el pentru like-uri, nene? Sauuu?! Căci se simte oricum unde se simte ceva pentru el. Pelerinajele la mormântul sau? Poți să mergi in fiecare zi, dar să fie ceva intim, discret. Ce, când te rogi , iti faci poze, te filmezi ? Fa-ti poze pe stadion la toate meciurile echipei, sau, acum cu pandemia asta, uită-te la toate meciurile lui Dinamo, și la 3-0, și la 0-3 și vei găsi florile de pe mormantul lui inflorite la urmatoarea vizită, ca semn a ceea ce trebuie să faci. Dacă el nu a căutat propria glorie în timpul vieții , o caută acum, mort? Pe el la interesat Dinamo, acesta e mesajul lui in calitate de simbol al galeriei și al modelului de jucător. Nu poate fi și el terfelit precum e Sfântul Ardealului. Chiar și numele Hâldan ( haldan/aldan='câne'_pă) pare predestinat . Acel tabu numit cannabis, planta vindecătoare, leac, nicidecum drog . Cătălin avea și acea alura de jucător de până la mijlocul anilor 80, unul care transmitea şi şi obliga galeriile către principiile bunului simț. Un derby a lor, a lui ?! Ca in amintirile noastre : doi prieteni din Bucureşti au adunat câte o echipă și au încins un meci de zile mari in centru, printre blocuri, fără ceas, fără suflu, fără apăsarea unui scor, fără distanțare socială, dealtfel , meci pe care parcă nu l-a pierdut nimeni, au ieșit toți cuprinși de după cap și au mers la terasă, la o burtă de bere plecând apoi spre casă tot așa, cuprinşi, cântând , glumind despre fotbal , femei și politică.
Da, evident, lumea s-a mai schimbat , până și Steaua e un simbol, oarecum militar, iar Dinamo, încă în așteptarea confirmării unor vremuri cu adevărat bune, e ca o glumă răsuflată din 'Obor'. Atunci cine, ce face Dinamo să nu-şi simtă starea asta?! Chiar el, Cătălin! Și o istorie de 72 de ani a unui club cu multe fapte mari, dar și cu voluptoase prăvăliri de răsunet , ce au făcut fotbalul românesc mai fotbal.
Dumnezeu să te ierte Cătăline și pe noi să ne facă cum ai fost tu , cum ne-ai vrea tu!!!
Articol scris de: Constantin Vlădeanu
sursa foto: gsp.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu