Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Ce s-a întâmplat în amicalul din aceasta zi dintre Dinamo și CS Sporting Pitești

 



Dinamovistii au avut un meci scoală cu CS Sporting Pitești la Safica. Stoican spune ca nu s-a ținut scorul și ca s-au dat multe goluri. „Vreo opt, nouă, zece goluri”, conform antrenorului roși-albilor, Flavius Stoican. 

Stoican a mărturisit ca a folosit o garnitura de fotbaliști mai putin folosita în ultimul timp, vrând sa le dea și lor șansa sa joace. Si Sporting Pitești a marcat de doua ori. 

Gabriel Răducan a dat odublă, Bani a dat două goluri, a marcat și Dusan Celar tot de două ori, a Spui Flavius Stoican conform GSP

Raul o așteptă pe Dinamo pentru un amical. Decizia finala se afla la Mureșan

Dragos Sterpu președintele DDB Spania: " Este o situație destul de grea pentru noi, dar cu speranță și putere împreuna sigur vom scoate Dinamo din gaura în care a intrat. Invitația nu este refuzata ( amical Dinamo cu Real Madrid Castilla în primăvară), în momentul acesta singurul lucru care lipsește, conducerea clubului Dinamo a primit o confirmare speciala din partea clubului Real Madrid, rămâne ca Dinamo sa-și dea acordul și sa confirme ca în acea perioada se va afla la Madrid și ca au disponibilitate de pe data de 23  martie sa participe la un meci de pregătire cu Real Madrid Castilla, plus câțiva fotbaliști din prima echipa a lui Real Madrid, jucători care nu au convocări la echipele naționale sa participe.

Noi, când spun noi ma refer la munca colegilor mei din consiliul director al DDB Spania este o munca de aproape 5 săptămâni în spate știu ca am făcut tot ce a depins de noi și în momentul asta singurul lucru care lipsește este confirmarea clubului Dinamo. O sa fie un eveniment, noi toți suntem membri DDB, am văzut ca s-a vehiculat foarte mult ca sunt divergente intre noi și conducerea de la Bucuresti. Noi toți suntem membri DDB, o sa fie un eveniment, sper ca o sa fie un eveniment organizat de BBD."

Întrebat dacă amânarea aceasta provine și din cauza ca cei din programul BBD Spania au avut o luare de poziție în demiterea lui Mircea Rednic, acesta sa fie motivul pentru care Iuliu Mureșan sa amâne un joc ca acesta. 

"Noi am trimis, am pus în copie, în comunicările oficiale, am pus conducerea clubului Dinamo, eu nu vorbesc de persoana domnului Iuliu Mureșan, eu vorbesc de conducerea clubului Dinamo care trebuie sa infirme sau sa confirme prezenta la Madrid în acea data. Danciu este unul din invitații acestui meci. Sunt doua meciuri, este un mic turneu tocmai ca sa umplem programul îl așteptam si o sa fie primit asa cum o sa fie primita și Dinamo.

Necesitatea acestei scrisori de intenție este ca clubul REAL Madrid sa-și facă programul și sa pregătească logistica pentru acest meci. Dinamo este una din echipele care vine foarte bine afara, este un brand uriaș, pe noi ne-a ajutat foarte mult numele Dinamo, nu știu cațe echipe din Romania ar putea deschide ușă clubului lui Real Madrid. Dinamo București împreună cu BBD a reușit sa facă acest lucru. 

Ionel Dinculescu: " Dinamo pana la uram asa cum se prezintă în situația actuala, nu asa de fericita, e un brand care încă e la căutare

Întrebat de Ionel Dinculescu dacă este implicat și Gica Craioveanu în acest proiect, Dragoș Sterpu a spune: " Eu îl cunosc pe Gica Craioveanu, locuind la Madrid ne cunoșteam de foarte mult ani, el iubește sportul ca noi, normal ca am folosit tot ceea ce puteam ca sa organizez acest eveniment."

Întrebat dacă li s-a dat un termen pentru a confirma prezenta la Madrid pentru amical, președintele DDB Spania spune:"Decizia în acest moment nu mai este la noi, decizia este la conducerea clubului Dinamo, în momentul în care vor infirma sau vor confirma vom stii ce sa facem. Sa spunem ca dacă am reușit sa deschidem  ușile destul de repede la Real Madrid nu mi s-a impus o data, dar probabil ca nici ei nu vor așteptă mult. Răspunsul îl așteptăm de ieri, noi speram sa vina foarte repede pentru ca clubul Real Madrid a fost foarte prompt, nu știu dacă au întârziat 20 de minute sau 30 de minute sa răspundă, " conform Liga Digi Sport


Marius Tomozei (UTA Arad), Thomas Chesneau (Concordia Chiajna), Alin Buleică (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Răzvan Patriche (Academica Clinceni),Baptiste Aloe (Arouca), Balthazar Pierret (Boulogne), Jonathan Rodriguez (CFR Cluj), Dusan Celar (CFR Cluj), Cristiano Figueiredo (CFR Cluj), Antoni Ivanov (Universitatea Craiova), Segbe Azankpo (Dunkerque) şi Igor Jovanovic (Suduva) sunt jucatorii transferati de rosi-albi.

Comentarii