Ultima Postare

La Vânătoare de Puncte: "Câinii Roșii" Înfruntă Bariera Arbitrajului, ca și în campionatul când am retrogradat

  sursa foto: GSP.ro Dinamo București se pregătește pentru un meci crucial în play-out-ul SuperLigii, unde va întâlni FCU  Craiova în deplasare. Programat pentru 20 aprilie (sâmbătă) la 17:30, meciul va fi transmis în direct pe  Digi Sport 1. Înaintea acestei confruntări decisive pentru evitarea retrogradării, unul dintre oficialii echipei a avertizat că jucătorii trebuie să-și dovedească valoarea. Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al clubului, a subliniat că jucătorii beneficiază de condiții excelente și nu au scuze în cazul unui eșec. De asemenea, a precizat că o victorie împotriva Craiovei ar fi crucială pentru finalul sezonului competițional. ”Nu cred că există plângeri din punctul de vedere al condițiilor puse la dispoziție pentru jucători.  Trebuie să arate că au o anumită valoare de Liga 1 (n.r. SuperLiga) și să facă în așa fel încât jocul lor să  ne ducă la rezultatele scontate. Pe lângă partea care ține de puncte, cred că este o componentă  

Post Top Ad






Dusan Uhrin, primele declarații ca antrenor al lui Dinamo

 


Cehul Dusan Uhrin Jr. semnează abia azi contractul cu Dinamo, deși a venit de 3 zile în România.

Rapid - Dinamo se joacă duminică, de la 20:30. Dusan Uhrin va semna azi cu Dinamo

După mai multe runde dure de negocieri, antrenorul și șefii clubului au ajuns la o înțelegere. Contractul va fi valabil până în iunie 2023. În acest play-out, Uhrin va avea un salariu de 6.500 de euro, urmând ca suma să crească la 8.500 de euro din sezonul viitor.

Clubul voia să-l poată demite oricând pe antrenor dacă rezultatele din acest play-out nu sunt cele dorite de club sau dacă Dinamo nu ajunge în play-off în sezonul viitor. Mai mult, Dinamo ar fi vrut să nu achite nicio sumă dacă l-ar demite pe Uhrin, dar să primească 25.000 de euro dacă antrenorul și-ar da demisia.

VIDEO - In numirea lui Dusan Uhrin Jr. a contat și părerea fanilor


Până la urmă, cele două părți au bătut palma. Zăvăleanu a renunțat la clauza de reziliere de 25.000 de euro, fiind presat de liderii DDB, care l-au adus pe Uhrin, potrivit GSP.


Ionel Culina, ofițerul de presă al echipei, a avut un mesaj ironic pentru Florin Lovin.

Fostul mijlocaș de la FCSB și Astra a avut un discurs dur la adresa antrenorului ceh de 54 de ani, iar azi a fost taxat de rivali.

„Aș vrea să clarificăm un subiect. Dusan Uhrin nu a venit pentru bani la Dinamo. Dusan Uhrin are foarte mulți «Lovini» angajați în Cehia și nu e cazul să răspundem specialiștilor din fotbal”, a spus Ionel Culina în conferință.😁😁😁

Ulterior, Uhrin a avut un mesaj amuzant: „E bine că nu înțeleg”.


Dusan Uhrin, primele declarații ca antrenor al lui Dinamo

„De fiecare dată când vin la Dinamo, Dinamo are ceva probleme. Am încercat să dau tot ce e mai bun ca să salvez Dinamo, de fiecare dată când am fost aici a fost dificil, am avut probleme, iar acum vin aici tot într-o situație dificilă, dau tot ce e mai bun de fiecare dată. Sunt aici de miercuri, am văzut câțiva jucători noi, nu-i cunosc pe toți. 

Sunt câțiva care au rămas și de data trecută, de la ultimul mandat. O să dau maximum ca Dinamo să rămână în prima ligă. Îmi amintesc că data trecută eram la pământ, aproape retrogradați, eram pe poziție de baraj, am scăpat de acea poziție și am salvat echipa.

Toată lumea spune că vom merge la baraj, dar înainte trebuie să scăpăm de poziția directă de retrogradare. Știu că Mediaș are probleme, trebuie să ne concentrăm la noi, să dăm tot ce e mai bun.

 Dacă vom juca la baraj, va fi dificil. Vom juca împotriva celor mai bune echipe din Liga 2. Avem mulți accidentați în echipă”, a spus Dusan Uhrin, la conferința de presă.

VIDEO - Dusan Uhrin, primele declarații ca antrenor al lui Dinamo. Gabi Torje: „Și noi știm înjurături"

„Nu încă (n.r. - nu a semnat), dar îl voi semna după această conferință. Vreau să fiu deschis cu toată lumea, am negociat mult timp, de miercuri până în această dimineață. 

Nu vreau să vorbesc despre contractul meu, este problema mea și a clubului, dar totul va fi OK”, a spus Uhrin potrivit Sport.ro

Comentarii