Ultima Postare

Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21

  Dinamo dă startul verii cu un transfer emoționant și pune ochii pe încă un fotbalist de la naționala României U19 - U21 Într-o mișcare care ne amintește că oportunitățile nu așteaptă, Dinamo a reușit să încheie un acord pentru transferul tânărului talent, Cristi Mihai, în vârstă de 20 de ani, de la UTA Arad. Este ca și cum ai găsi o comoară ascunsă în grădina vecinului – uneori, cele mai valoroase lucruri sunt la doar un pas distanță! Confirmarea acestei mutări a venit din partea antrenorului arădenilor, Mircea Rednic, care a subliniat că suma de transfer se ridică la 400 de mii de euro. Dinamo nu a mai investit o sumă atât de considerabilă într-un fotbalist de foarte mulți ani, iar acest lucru ne arată că echipa își propune să revină în forță pe scena fotbalului. Este ca și cum ai decide să îți îmbunătățești stilul de viață după o perioadă de stagnare – uneori, trebuie să faci un pas îndrăzneț pentru a obține rezultate remarcabile! ...

Post Top Ad






Suporterii-acționari din „DDB” au anuntat ce vor face cu actiunile

 

Suporterii-acționari din „DDB” au anuntat ce vor face cu actiunile


Suporterii din proiectul socios „Doar Dinamo București” au emis în cursul serii un nou comunicat, prin intermediul căruia își exprimă poziția odată cu venirea în club a investitorilor lui Pablo Cortacero. 


Pe scurt, aceștia au declarat răspicat că nu renunță la procentul de acțiuni pe care îl dețin în prezent în club (20,06%) și, în plus, cer să fie implicați în viitorul Consiliu de Administrație din „Ștefan cel Mare”.


Comunicatul integral al «DDB»: 

CÂTEVA LĂMURIRI în legătură cu acțiunile deținute de suporteri și de activitatea ProgramDDB


1. În relația cu noul acționar majoritar, avem două opțiuni legate de sumele cu care ProgramDDB a împrumutat clubul în ultima jumătate de an:

- să solicităm restituirea sumelor

- să solicităm transformarea sumelor în acțiuni.


DDB va decide care dintre cele două căi va fi urmată. În niciuna din cele două variante, cele 20,06% acțiuni deținute în prezent de către suporteri NU VOR FI AFECTATE.


Am transferat în total 2.751.201,00 lei către FC Dinamo 1948. Bani adunați cu greu de către suporteri și dați Clubului în cele mai delicate momente. Prin aceste sume s-au plătit salariile, datoriile administrative și S-A OBȚINUT LICENȚA PENTRU LIGA 1.


După restituirea acestor împrumuturi, vom deține în continuare pachetul de 20,06% din acțiuni.


2. Puterea noastră financiară în acest moment este de aproximativ 1.000.000€/an (și suntem în continuă creștere)

Respectând proporțiile, acționarul majoritar, având de 3,6 ori mai multe acțiuni decât DDB, va trebui să investească anual un minim de 3.600.000€. Interesul nostru, al tuturor, este ca ProgramDDB să continue creșterea, astfel încât investițiile în Club, atât din partea noastră, cât și din partea acționarului majoritar, să fie tot mai consistente.


Nu suntem în concurență, ci în cooperare.

Suntem pregătiți pentru un parteneriat sănătos.


3. Este foarte important faptul că suporterii dețin o parte consistentă din acțiuni.

Avem dreptul să convocăm AGA. Vom cere să fim consultați pentru deciziile importante din cadrul Clubului și de asemenea vom solicita să avem membri în Consiliul de Administratie.


4. Proiectul DDB va fi orientat în continuare pe cele patru priorități ale sale:

- Ridicarea și readucerea lui Dinamo acolo unde îi este locul, acolo unde este PERFORMANȚA.

- Organizarea de acțiuni concrete pentru construirea noului STADION Dinamo.

- Dezvoltarea CENTRULUI de Copii și Juniori.

- Creșterea comunității DDB.


5. Anunțul pe care l-am repetat de-a lungul Săptămânii DDB nu se referea doar la vânzarea clubului.

Săptămâna DOAR DINAMO BUCUREȘTI nu s-a încheiat.

...Surpriza cea mai frumoasă, pe care o meritați din plin, urmează să se arate în curând” - - Comunicat DDB

Ori discuții, ori noi proteste la Dinamo 

 Spaniolii ar trebui să aibă o întrevedere, zilele viitoare, și cu reprezentanții programului socios DDB, care dețin 27,5 la sută din totalul acțiunilor clubului. Fanii-acționari au creditat clubul cu 570.000 de euro. Ibericii fie vor achita suma respectivă, în schimbul acțiunilor, fie vor păstra suporterii în structura societății. Momentan, nu s-a stabilit o întâlnire, iar fanii așteaptă să fie chemați la discuții. 


Cu toate că nu s-a respectat memorandumul semnat între ei și Negoiță, prin care ar fi trebuit să fie aduși la negocieri de la bun început. În baza acelui memorandum, DDB avea drept de veto, sau primea "despăgubiri" de 100.000 de euro dacă nu era luată în seamă, doar că afacerea s-a perfectat și fără suporteri. Fanii așteaptă să fie chemați la discuții sau vor protesta!



sursa: gsp.ro

Comentarii